Consilierii judeţeni au aprobat, joi, redistribuirea către spitale, DGASPC şi primării a alimentelor din Programul pentru şcoli al României, produse rămase nedistribuite din cauza pandemiei.

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat că este vorba de produse aflate în termenul de garanţie, care nu pot fi comercializate şi care nu au putut fi distribuite în şcoli, din cauza pandemiei de coronavirus.

„Am adoptat o hotărâre de consiliu judeţean prin care produsele din Programul pentru şcoli au fost distribuite către Spitalul Judeţean, Spitalul de Psihiatrie Schitu-Greci, dar şi către Protecţia Copilului. Diferenţa o vom distribui către primăriile din judeţul Olt pentru persoanele cu venit minim garantat. Este vorba despre produse care sunt în termen de garanţie şi tocmai din această cauză am hotărât să avem această şedinţă de îndată şi, în baza normelor care au apărut acum două zile, să le putem distribui astfel încât să nu expire”, a declarat Marius Oprescu.

El a adăugat că produsele au fost redistribuite în urma unei solicitări făcute către Guvernul României, de către toate consiliile judeţene din ţară.

„Sunt toate produsele care au fost contractate şi etichetate pentru a nu fi vândute fiind parte din program. Toate consiliile judeţene au făcut către Guvernul României un demers ca aceste produse să nu se periseze şi să ajungă la oameni care au nevoie de ele. Noi avem contract cadru. Dacă şcoala se ţine şi se hotărăşte să distribuim aceste produse, bineînţeles că le vom comanda. Dacă nu, nu!”, a conchis preşedintele CJ Olt.

Articolul precedentCe se întâmplă la Spitalul de Psihiatrie Schitu-Greci, unde e un focar de COVID-19. Preşedintele CJ Olt vine cu precizări
Articolul următorO nouă zi cu peste 1.400 de cazuri noi de COVID. Cum evoluează pandemia în fiecare judeţ