Preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu, a vorbit despre reacţia tardivă a ministrului Energiei, Virgil Popescu, în criza carburanţilor, miercuri seara, când s-a creat o isterie naţională iar românii s-au aşezat la cozi pentru a lua carburant.
Marius Oprescu spune că Virgil Popescu trebuia să ia o poziţie mai devreme.
„Pare cam depăşit domnul ministru (Virgil Popescu, ministrul Energiei – n.red.). Pare depăşit de-a dreptul. Trebuia să iasă mai repede să anunţe că suntem pregătiţi, că există stocuri de carburant. Problema a venit din afară. Vecinii noştri unguri, având o problemă cu aprovizionarea, au început să limiteze cantităţile vândute la pompă şi probabil că au existat temeri că acelaşi lucru se va întâmpla şi la noi. E de ajuns, în ziua de astăzi, o singură filmare pe Facebook. Sunt creşteri, într-adevăr, din cauza crizei provocate de războiul din Ucraina, dar nu înseamnă că nu vom mai avea combustibil”, a declarat preşedintele PSD Olt.
Spre deosebire de Virgil Popescu, Marius Oprescu spune că ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a avut luări de poziţie încă de la începutul conflictului din Ucraina, asigurându-i pe români că nu va exista o criză alimentară.
„Criza din domeniul combustibililor a fost creată şi de depozitari, care au preferat să aştepte scumpirile. Şi-au mărit artificial profitul, în 24 de ore. Şi în domeniul alimentar pot fi anumite sincope şi create artifical de către lumea panicată. În orice domeniu, dacă nu le spui ferm oamenilor că nu se pune problema unor crize alimentare, se crează panică. Cred că vom reuşi să gestionăm. România, fiind o producătoare de alimente, vom reuşi să gestionăm această criză. L-am şi văzut pe domnul ministru Chesnoiu ieşind de fiecare dată şi anunţând că nu sunt probleme, în momentul de faţă. A ieşit zilnic, de la izbucnirea crizei din Ucraina”, a conchis Marius Oprescu.
Sursa: Realitatea de Olt