Trei persoane au fost rănite, luni după-amiază, în urma unui accident petrecut pe strada Carol I din Slatina.

Accidentul s-a petrecut după ce un tânăr în vârstă de 19 ani a intrat cu autoturismul într-o maşină parcată.

„Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, de 19 ani, în timp ce conducere un autoturism pe strada Carol I din municipiul Slatina, pe fondul vitezei, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un autovehicul parcat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Echipajele medicale au asistat la fața locului toate cele cinci persoane implicate în accident, iar trei dintre acestea au fost transportate la spital.

„Un pasager, găsit inconștient, cu traumatism cranio-facial acut deschis, traumatism cranio-cerebral acut deschis, transportat la UPU Slatina în stare comatoasă, de echipajul cu medic de la Serviciul de Ambulanță. Cel de-al doilea pacient, în vârstă de 18 ani, cu domiciliu în București, cu traumatism cranio-cerebral, traumatism membru superior stâng și traumatism toracic, transportat la UPU Slatina. Al treilea pacient, pasager în autoturism, în vârstă de 20 de ani, din comuna Șerbănești, prezenta un hematom la cap. Bărbatul a fost transportat la UPU Slatina”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

El a adăugat că şoferul și celălalt pasager nu prezentau urme de traumă și au refuzat transportul la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero. Poliţiştii au deschis un dosar pentru vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentParcări modulare cu lift în Slatina. Se creează peste 500 noi locuri de parcare
Articolul următorFetiţă de 11 ani, din Caracal, dispărută. Este căutată de poliţişti şi jandarmi