Secţia specială de investigare a magistraţilor a deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu, faţă de modul în care au acţionat sau nu au acţionat organele de urmărire penală, poliţiştii şi procurorii, în dosarul uciderii celor două adolescente, la Caracal.
Potrivit unui comunicat remis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost început urmărirea penală in rem, adică pentru faptă, încă de duminică.
Sursa citată mai arată că în cursul zilei de 29 iulie 2019 procurorii și ofițerii de poliție judiciară din cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție au efectuat acte de urmărire penală în această cauză, constând în ridicarea unor documente de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, Curtea de Apel Craiova, IPJ Olt și IPJ Dolj, efectuarea de audieri și alte activități investigative. Activitățile vor continua și în cursul zilei de 30 iulie 2019.
Ancheta a fost deschisă după apariţia informaţiilor despre felul neprofesionist în care dispariţia Alexandrei Măceşanu a fost tratată de autorităţi, inclusiv de poliţistul care a răspuns la apelul fetei de la 112.