Primăria Slatina reia, începând din această după-amiază, distribuţia măştilor şi mănuşilor de protecţie pentru cetăţeni.
Este vorba despre o campanie pe care Primăria Slatina o derulează pe toată durata Stării de Urgenţă şi care a început în săptămâna premergătoare Paştelui.
Către proximativ 34.000 de locuinţe din Slatina vor fi distribuite, în fiecare săptămână, câte cinci măşti de protecţie şi câte cinci perechi de mănuşi.
Distribuirea se face în zilele de luni, marţi şi miercuri.
Decizia a fost aprobată în Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU), condus de primarul Emil Moţ, pentru limitarea riscului de răspândire a infecţiei cu virusul COVID-19.
Municipalitatea va asigura materialele de protecţie, săptămânal.