168 de candidaţi şi-au depus dosarul de înscriere la concursul pentru angajare pe unul din cele patru posturi în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), din sursă externă, prin încadrare directă.

Este vorba despre trei posturi de ofiţer şi unul de chelner. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, cei mai mulţi candidaţi s-au înscris pentru a ocupa postul de ofiţer în cadrul Serviciului Cazier, Statistică şi Evidenţa Operativă – 90 candidaţi. 70 de persoane s-au înscris pentru a participa la concursul pentru ocuparea postului de ofiţer în cadrul Poliţiei Rutiere Balş, în timp ce pentru postul din cadrul Serviciului Logistic s-au înscris doar patru persoane.

În ceea ce priveşte postul de chelner, până la ora transmiterii acestei ştiri, se înscriseseră patru candidaţi, înscrierile fiind deschis până vineri, 25 ianuarie, la 14.00.

După depunerea dosarelor de recrutare, în intervalul 18 – 20 martie 2019 comisia de concurs va analiza candidaturile, urmând a se pronunța cu privire la validarea/invalidarea acestora, lista candidaților ale căror dosare au fost acceptate/a căror candidatură a fost invalidată, urmând a fi postată pe site-ul IPJ Olt.

Evaluarea psihologică se susţine în perioada 25 ianuarie  şi 7 februarie 2019, înaintea examinării medicale.

Concursul constă în susţinerea unei probe scrise – test scris, tip grilă, pentru verificarea cunoştinţelor necesare îndeplinirii atribuţiilor postului și va fi înregistrat/supravegheat video. Proba scrisă va avea loc la data de 30 martie 2019.

Pentru a fi declarat „admis”, candidatul trebuie să obțină minimum nota 7,00.

Articolul precedentZeci de mii de ţigări de contrabandă şi sute de kilograme de tutun mărunţit, confiscate în urma unor percheziţii. Descinderi în 16 localităţi din Olt – VIDEO
Articolul următorAlte 260.000 de ouă cu Fipronil, ridicate de la ferma din Scornicești