O avertizate cod galben a fost emisă, duminică, pentru intervalul 28 iulie, ora 14:00 – 29 iulie, ora 10:00, pentru vijelii, ploi torenţiale şi grindină, în aria vizată fiind şi judeţul Olt. 

În acest interval, potrivit ANM, în Crișana, Banat, Oltenia și sud-vestul Transilvaniei, precum și în zonele montane, vor fi vijelii, descărcări electrice, averse ce vor avea și caracter torențial și, pe arii restrânse, grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și, izolat, 40 l/mp.

Astfel de fenomene, dar pe suprafețe mai restrânse și în intervale scurte de timp, se vor semnala și în restul teritoriului.

Tot duminică, meteorologii au emis şi o avertizare cod portocaliu de furtuni cu grindină şi descărcări electrice în patru judeţe din sud-vestul ţării.

In intervalul 28 iulie, ora 18:00 – 29 iulie, ora 06:00, în județele Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj și Dolj, vor fi perioade cu averse torențiale, intensificări puternice ale vântului cu rafale de peste 70…80 km/h, frecvente descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 35…40 l/mp și, izolat, 50…60 l/mp.

 

 

Articolul precedentMinistrul de Interne a demis toată conducerea IPJ Olt | VIDEO
Articolul următorArestat preventiv după ce i-a dat concubinei sale o bătaie soră cu moartea