Adolescentul în vârstă de 17 ani, elev al Liceului Tehnologic „Petre S. Aurelian” din Slatina, găsit mort în apropiere de podul rutier, şi-ar fi făcut un foc, pe malul Oltului, pentru a se încălzi noaptea trecută.

Anchetatorii nu exclud posibilitatea ca băiatul să fi adormit lângă foc, iar flăcările să-i fi cuprins hainele, în timpul somnului. Băiatul ar fi încercat să-şi stingă hainele, în apele râului, dar s-a înecat.

Surse apropiate anchetei spun că o persoană care trecea prin zonă a auzit strigăte de ajutor şi a sunat la 112. Din păcate, băiatul a fost găsit mort, în apă.

„Pompierii Detașamentului Slatina, cu o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare, un echipaj SMURD, o autospecială de primă intervenție și o ambarcațiune cu motor, au intervenit în această dimineață, în zona Podului Olt, la o persoană înecată, aflată în imersiune pe râul Olt, la aproximativ zece metri de mal. Cu ajutorul bărcii pneumatice și a accesoriilor din dotare persoana a fost adusă la mal. Medicul Serviciului Județean de Ambulanță a constatat decesul tânărului, în vârstă de 17 ani, din municipiul Slatina”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.

„Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul”, a afirmat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Elevul plecase de acasă, seara trecută.

 

Articolul precedentAdolescent, găsit mort pe malul râului Olt, la Slatina
Articolul următorCritici la adresa formulei de calcul a bugetului pentru 2020. Preşedinte CJ Olt: Pierdem 50 milioane lei