Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina va primi fonduri printr-un proiect finanţat prin Programul Operaţiona Regional, derulat alături de judeţele Dolj şi Mehedinţi.
Parteneri în acest proiect sunt Consiliul Judeţean, Primăria Slatina şi Ministerul Sănătăţii.
„Este vorba despre un proiect pe Axa Prioritară 8, Prioritatea de Investiţii 8.1. Accesul cetăţenilor la infrastructura de sănătate. Este un proiect în valoare de 7,1 de milioane de lei în care sunt implicate trei judeţe – Oltul, Doljul şi Mehedinţiul. Suntem într-un parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi cu Consiliul Judeţean. Urmează ca, în perioada imediat următoare aprobării în consiliul local să depunem acel acord de parteneriat, iar Spitalul Judeţean Slatina să primească o finanţare prin Ministerul Sănătăţii. Este vorba despre Programul Operaţional Regional, despre proiecte care au început şi nu au fost finalizate. Acest proiect a început undeva în anul 2014, când şi CJ şi Consiliul Local Slatina aprobau sume în vederea finanţării investiţiilor din spital, predominat în Unitatea de primiri urgenţe”, a explicat administratorul public al Slatinei, Cristian Cismaru.
El a explicat că, în principal, fondurile vor merge către investiţii care n-au fost finalizate, proiectul fiind deblocat, practic, în urma vizitei la Slatina a ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea.
„Acesta a fost un proiect destul de mare, care cuprindea destul de multe intervenţii iar sumele alocate de CJ şi CL nu au fost îndeajuns. O parte din lucrări au fost sistate, iar acum prin Ministerul Sănătăţii, se vor aloca către spital sume în vederea continuării investiţiilor. Sunt incluse şi corpuri de clădire care, conform ghidului solicitantului, trebuie să fie încadrate în ambulatorii sau unităţi de primiri urgenţe. Sunt investiţii în infrastructură, predominant reparaţii sau continuări de lucrări”, a mai spus Cismaru.