Peste 1.400 de elevi, sportivi, profesori şi antrenori din Slatina au fost premiaţi, luni, de primarul Emil Moţ, în cadrul evenimentului Gala Campionilor.
Evenimentul s-a desfăşurat la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”, fiind prezenţi primarul Slatinei Emil Moţ, viceprimarul Gigi Vîlceleanu şi mai mulţi consilieri locali.
„Este cel mai important moment pentru Slatina, nu doar pentru campionii Slatinei. Este 20 ianuarie, ziua Slatinei, aşa că la mulţi ani, Slatina şi la mulţi ani, slătineni. Va fi o săptămână superbă pentru tot ce înseamnă elita Slatinei. În această săptămână îi vom premia pe toţi, de la elevi, profesori, la instituţii care au performat anul acest şi, bineînţeles, toate firmele care activează în Slatina şi sunt baza bugetului local.
Astăzi avem Gala Campionilor cu peste 1.400 de elevi, profesori şi sportivi premiaţi. Apoi, miercuri avem Gala Superlativelor, unde vom premia excelenţa, instituţiile cu care am colaborat, firmele şi ONG-urile care au făcut lucruri deosebite în Slatina. Vineri, pe 24 ianuarie, încheiem cu seniorii Slatinei. Vom avea 73 de cupluri care au rezistat 50 de ani împreună. Vom avea şi doi invitaţi de excepţie, Paula Seling, miercuri, iar vineri, Anastasia Lazariuc”, a declarat Emil Moţ.
Evenimentele dedicate marcării a 652 de ani de la prima atestare documentară a Slatinei continuă miercuri, 22 ianuarie, este programată Gala Superlativelor, începând cu ora 17.00, tot la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”. În cadrul Galei se vor decerna distincția „Cetățean de onoare” și „Diplomă de merit” persoanelor fizice, juridice, asociațiilor și instituțiilor care au contribuit în anul 2019 la dezvoltarea vieții economice, sociale și culturale a municipiului Slatina.
După decernarea distincțiilor, concertează Paula Seling şi Gabriel Bîscoveanu.
Manifestările se încheie vineri, 24 ianuarie 2020, când este marcată Unirea Principatelor Române.
În intervalul orar 9.45 – 11.00, va avea loc ceremonialul militaro- religios, depuneri de coroane la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza și distribuire de stegulețe și cocarde tricolore.
Începând cu ora 17.00, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”, va avea loc Gala Seniorilor în cadrul căreia se vor premia familiile slătinene care au împlinit 50 de ani de căsătorie în anul 2019.
După decernarea premiilor, concertează Anastasia Lazariuc.
Bugetul alocat de primărie pentru acest eveniment se ridică la 560.000 lei.