Trei persoane de etnie romă, din Slatina, au fost prinşi de poliţiştii Secţiei Rurale Găneasa, după ce au furat mai multe bunuri dintr-o casă din comuna Grădinari, oamenii legii folosind armamentul din dotare pentru a-i opri.

Evenimentul s-a petrecut noaptea trecută, după ce cei trei hoţi au intrat într-o casă din Grădinari, sat Satu Nou, de unde au furat mai multe lucruri, printre care televizoare şi scule electrice, profitând şi de faptul că nimeni nu era în casa respectivă.

Hoţii au fost suprinşi în fapt de un vecin, pe care l-au bătut pentru a putea scăpa. După aceea, bunurile au fost încărcate într-o căruţă. Hoţii s-au îndreptat spre comuna Teslui, iar în goana lor au pierdut o parte din „captură”.

Ei fost prinşi din urmă de poliţişti, care au fost sesizaţi de oamenii din Grădinari. Poliţiştii au urmărit căruţa pe raza comunei Telsui. Aici, pe un câmp, oamenii legii au tras mai multe focuri de armă. Hoţii au fost prinşi şi încătuşaţi.

Articolul precedentSute de elevi din toată ţara, la Slatina, pentru două olimpiade naţionale pentru învăţământul profesional – FOTO
Articolul următorPoliţişti bătuţi de un bărbat din Olt, supărat că aceştia i-au cerut să se legitimeze