Cele două competiţii naţionale dedicate elevilor care studiază în clase de învăţământ profesional şi tehnic, care se desfăşoară la Slatina până vineri, au fost deschise oficial, luni seara, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Colegiul Naţional „Ion Minulescu”.

La eveniment au fost prezenţi cei aproximativ 150 de elevi participanţi, profesorii lor, dar şi prefectul Silviu Neacşu şi inspectorul şcolar general al ISJ Olt, Adrian Bărbulete.

Slatina găzduieşte, în perioada 22 – 26 aprilie, Olimpiada școlară la disciplinele din aria curriculară Tehnologii, profil Tehnic, domeniul Mecanică, dar și Concursul la disciplinele tehnologice pentru învățământul profesional, domeniul Mecanică, calificarea profesională Mecanic auto.

„Dragi colegi, dragi elevi, sunt deosebit de onorat să vă primim şi să vă urăm bun venit în Slatina şi în judeţul Olt. Judeţul nostru este unul cu o populaţie de 450.000 de oameni, are două municipii – Slatina şi Caracal, şase oraşe şi 112 unităţi administrativ teritorială. După cum vedeţi, avem o platformă industrială destul de puternică, în municipiul Slatina, dar stăm destul de bine şi cu producţia agricolă. Este un judeţ în plin avânt economic. Faptul că participaţi la faza naţională a unei olimpiade reprezintă multă muncă şi multă ambiţie din partea dumneavoastră, lucru pentru care vă adresez felicitări şi vă încurajez în continuare în a vă dezvolta pe această linie. Nu trebuie să uităm nici munca pe care cadrele didactice care v-au îndrumat au depus-o alături de dumneavoastră”, a afirmat prefectul Silviu Neacşu.

Cele două competiţii se desfăşoară la Colegiul Tehnic Metalurgic din Slatina.

„Suntem onoraţi să vă avem oaspeţi, pe meleagurile oltene, la etapa naţională a Olimpiadei din aria curriculară Tehnologii, domeniul Mecanică, precum şi la Concursul pe discipline tehnologice pentru învăţământul profesional, calificarea profesională Mecanici Auto. Numărul mare de paticipanţi, aproximativ 150 de elevi, ne arată că învăţământul profesional şi tehnic din România se bucură de un interes deosebit şi după cum vedem, alături de partenerii noştri agenţi economic, de o mai mare implicare, pe măsură ce timpul trece. Suntem siguri de faptul că România are nevoie de specialişti, de specialişti care să-şi cunoască meseriile, foarte bine informaţi şi pregătiţi, specialiştii care vor duce mai departe meseriile pe care aceştia le învaţă cu sârg”, a spus inspectorul şcolar general Adrian Bărbulete.

Evenimentul este organizat cu sprijinul mai multor companii mari de pe platforma industrială a Slatinei, iar partenerii competiției sunt Consiliul Județean, Primăria Slatina, Prefectura Olt, Facultatea de Mecanică de la Craiova și mai multe unități de învățământ cu profil tehnologic din Slatina.