Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, Cătălin Rotea, a declarat la emisiunea „De la stânga la dreapta” de pe postul Olt Tv, că unitatea medicală este dispusă să efectueze, în noul laborator, teste de coronavirus pentru toţi cei din linia întâi – angajaţi ai ISU, ai Poliţiei, ai Jandarmeriei, ai Ambulanţei sau contacţi ai acestora. Acest lucru poate fi posibil doar la solicitarea DSP Olt, în baza unui protocol.

 

Rotea a declarat că, începând de miercuri, laboratorul poate efectua teste fără ca probele să fie lucrate în paralele şi în altă parte.

„Au fost foarte mulţi paşi de făcut. Componentele au fost montate, au fost testate, instructajul personalului a fost făcut. Am făcut, de săptămâna trecută, probe în ceea ce priveşte testarea pentru COVID-19, în paralel cu laboratorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Craiova. S-au lucrat probe în paralel, iar rezultatele de eficacitate au fost de 100%. Am obţinut autorizaţia de la Direcţia de Sănătate Publică Olt, vineri, am trimis ieri documentaţia către Ministerul Sănătăţii pentru includerea în Programul naţional de testare a COVID-19. Asta nu înseamnă neapărat că ne dă dreptul să testăm. Noi deja putem să testăm, dar această includere în program înseamnă că se şi decontează banii de către minister. Am vorbit astăzi la minister şi înţeleg că vom primi comunicarea, astă seară sau mâine dimineaţă, astfel încât în proproţie de 99% pot spune că oficial vom lucra teste fără a le dubla, de mâine”, a declarat Cătălin Rotea.

Managerul celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ a explicat că autorizarea şi calibrarea laboratorului a fost un proces care s-a făcut sistematic şi nu s-au putut grăbi lucrurile.

„Sunt foarte mulţi paşi care trebuie îndepliniţi, sunt foarte multe proceduri şi protocoale pe care a trebuit să le îndeplinim, să le urmăm. Nu am vrut să ne grăbim, în ultima săptămână, să dăm drumul cât mai repede pentru a evita greşeli. O greşeală pe care o putem face în laborator poate strica toată construcţia pe care am făcut-o în ultimele două luni. Există cazuri în ţară de laboratoare care au testat greşit, li s-a ridicat dreptul de a testa şi au creat probele în spital. Am lucrat sistematic, n-am pus presiune pe personal. Ei sunt pregătiţi, astăzi, să lucreze la capacitate maximă şi, cu regretul că am întârziat, putem testa”, a mai declarat Cătălin Rotea.

Toţi pacienţii Spitalului Slatina vor fi testaţi pentru coronavirus.

„Vom testa, pe de o parte, conform protocoalelor pe care Ministerul Sănătăţii le pune la dispoziţie şi ne dă dreptul să testăm. Vom testa, din zilele următoare, absolut toţi pacienţii care se internează în spital, indiferent că au simptome de COVID sau nu. Pacientul care are simptome va intra într-o zonă tampon şi va sta acolo până va veni rezultatul. Pacientul care nu are simptome va fi internat pe secţie, i se va lua probă pentru test, când vine rezultatul, dacă e negativ rămâne pe secţie, dacă se pozitivează se va urma protocolul”, a arătat managerul SJU Slatina.

Apoi, spitalul are disponibilitatea de a testa întreg personalul care se află în prima linie a luptei cu noul virus. Acest lucru se poate face, însă, doar la solicitarea DSP Olt şi în baza unui protocol.

„De asemenea, vom testa personalul medical, simptomatic sau asimptomatic, al Spitalului Slatina. Am testat în mediul privat aproximativ 600 de teste pentru circa 400 de angajaţi. Vom testa din fondurile noastre. Totodată, în baza unui protocol pe care putem să-l încheiem cu DSP Olt, pentru care avem nevoie de aprobarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi pentru care vom avea o întâlnire chiar mâine, suntem dispuşi, atât timp cât ni se solicită ajutorul, să testăm şi ceea ce înseamnă linia întâi. Adică, angajaţi ai ISU, ai Poliţie, ai Jandarmeriei, ai Ambulanţei, contacţi de ai lor, într-un protocol binedefinit. Suntem dispuşi să facem testele din fondurile noastre proprii, respectând regulile Ministerului Sănătăţii, dacă există o solicitare a DSP Olt sau a celorlalte instituţii din linia întâi. Suntem dispuşi, de mâine, să facem toate aceste proceduri pentru că ne-am pus la punct sută la sută pentru funcţionarea acestui laborator”, a conchis Rotea.

 

Un milion de lei este valoarea investiţiei pe care o va face CJ Olt în acest laborator, cu care SJU Slatina va putea face 196 de teste de coronavirus, pe zi.

Articolul precedentÎntâlnirea Iohannis-liderii PNL s-a încheiat. Surse: locale 27 septembrie, parlamentare 6 decembrie, NU SE FAC REMANIERI
Articolul următor„Legile puterii”. Florin Cîțu: PENSIILE vor CREȘTE în acest an. După șase luni vom ști cu cât se vor majora