Studiul de fezabilitate pentru noul stadion din municipiu este în lucru, la Compania Naţională de Investiţii (CNI), însă primarul Slatinei Emil Moţ spune că realizarea studiului de fezabilitate pentru un nou stadion, în Slatina, nu înseamnă că instituţia din subordinea Ministerului Dezvoltării va şi finanţa investiţia.
„CNI este la stadiul de studiu de fezabilitate cu stadionul de la Slatina. În momentul în care se va finaliza studiul de fezabilitate, ne vor trimite şi nouă. Nu este absolut nicio certitudine că va fi finanţată. Finanţarea a fost pentru studiul de fezabilitate şi, la această oră, nu pot să vă spun ce va finanţa CNI sau Guvernul României. Cert e că nu dau jos stadionul până nu vedem finanţare proiectului de construcţie a noului stadion”, a declarat Emil Moţ.
Proiectul construirii şi dotării Complexului Sportiv şi Stadionului municipal „1 Mai” din Slatina se află pe lista de sinteză aprobată de ministrul Dezvoltării, la finalul anului trecut. Este vorba despre o etapă premergătoare promovării spre finanţare a investiţiei.
Conform unui acord aprobat de Consiliul Local, încă de anul trecut, amplasamentul pe care se află Stadionul „1 Mai”, în suprafaţă de 31.684 metri pătraţi, va fi predat de primărie către CNI liber de sarcini pe bază de protocol, în vederea şi pe perioada realizării de către Companie a obiectivului de investiţii: „Construire şi dotare Complex Sportiv – Stadion Municipal «1 Mai», municipiul Slatina, bulevardul Sfântul Constatin Brâncoveanu, nr. 1”.
Totodată, după obţinerea Ordinului de Ministru al Dezvoltării Regionale pe indicatorii tehnico-economici ai investiţiei, primăria Slatina se obligă să demoleze construcţiile aflate pe ampalsament.
Municipalitatea slătineană va suporta şi cheltuielile privind demolarea construcţiei existente şi pentru racordarea noii arene la reţelele de utilităţi.
Consiliul Local Slatina se obligă ca, după predarea amplasamentului şi a obiectivului realizat, să menţină destinaţia acestuia şi să îl întreţină pe o perioadă de minimum 15 ani.
Noua arenă va avea peste 10.000 de locuri, valoarea investiţiei ridicându-se la 90 de milioane de lei.
Pe lista postată pe site-ul oficial al Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), alături de construirea şi dotarea Stadionului „1 Mai” din Slatina, se mai regăsesc şi alte investiţii din judeţul Olt: construire Bază sportivă în comuna Curtişoara, construire Bază sportivă în oraşul Drăgăneşti-Olt, construire Complex sportiv în comuna Gostavăţu, construire Complex sportiv şi Stadion „Petrolul” în oraşul Potcoava, modernizarea şi reabilitarea Stadionului „Viitorul” din oraşul Scorniceşti.