Un bărbat, în vârstă de 72 de ani și o femeie, de 69 de ani și-au pierdut viața, duminică dimineață, în urma unui incendiu izbucnit la o locuință din comuna Ianca.

La locul evenimentului au fost alocate echipaje din cadrul ISU Dolj, Garda de Intervenție Bechet și ISU Olt, Garda de Intervenție Vișina, cu autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. 

Cele două victime au fost găsite decedate, cel mai probabil intoxicate cu fum. 

La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta la bunurile dintr-un hol, o cameră de locuit și o baie.

„Pompierii au lichidat incendiul, fiind afectate holul, camera de locuit și baia, cu suprafața de aproximativ 40 de metri pătrați”, spune purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric.

Pentru a evita producerea unor astfel de evenimente tragice, reamintim principalele măsuri de prevenire a incendiilor produse de aparatele electrice: 
•nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: radiatoarele, mașinile de spălat, boilerele electrice şi altele asemenea;
•instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului;
•verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate;
•nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
•nu suprasolicitaţi instalaţia electrică folosind mai multe aparate simultan.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 03 decembrie 2022
Articolul următorMaricel Păcuraru și asociații din „Consorțiul PHG”, proiect-gigant de dezvoltare imobiliară – jucători de top pe piața de business din România