Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Vitomirești, a murit, duminică seara, după ce a fost prins sub un tractor, într-o pădure din apropierea localităţii.
Potrivit unor surse locale, bărbatul conducea un tractor fără cabină, pe un drum forestier, când s-a răsturnat şi a fost prins sub greutatea utilajului.
Bărbatul a fost scos de sub tractor de mai mulţi trecători.
Pompierii din Vâlcea au intervenit cu un echipaj de descarcerare, dar nu au mai putut face nimic pentru tânăr. Medicul de pe ambulanţa SAJ Olt a declarat decesul.
„O persoană a fost prinsă sub tractor, în comuna Vitomireşti, judeţul Olt. Pompierii militari au intervit cu un echipaj SMURD și un echipaj de descarcerare. La fața locului a venit și un echipaj SAJ Olt cu medic. La sosirea echipajelor, persoana se afla în stop cardio respirator. S-au efectuat manevre de resuscitare, dar din nefericire, după executarea manevrelor de resuscitare s-a declarat decesul victimei la ora 21.55 de catre medic SAJ Olt”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.