Parlamentarii olteni şi-au exprimat sprijinul pentru demersul vicepremierului Paul Stănescu şi al grupului de iniţiativă al PSD care a transmis o scrisoare publică solicitând, printre altele, demisia preşedintelui Liviu Dragnea.
Deputatul Marius Iancu s-a declarat împotriva luptelor interne şi a celor între instituţii, subliniind că schimbările de premieri şi miniştri nu au făcut bine partidului.
„Acum doi ani, românii au ales un Program de Guvernare ale cărui măsuri odată implementate au adus României creștere economică și am început dezvoltarea multor domenii de activitate, adică dezvoltarea țării și mai mulți bani în buzunarele oamenilor. Românii au avut încredere în PSD, un partid unit și puternic care a promis stabilitate. Luptele interne și cele între instituții, schimbările repetate de premieri și miniștri nu reprezintă acest partid care este al sutelor de primari, al miilor de consilieri locali și județeni, al parlamentarilor și al oamenilor care, de 30 de ani, ne acordă votul lor de încredere”, a declarat Iancu.
Parlamentarul şi-a reafirmat încrederea în preşedintele organizaţiei Olt, vicepremierul Paul Stănescu.
„De aceea, avem datoria să ducem la capăt Programul de Guvernare și să aducem stabilitate în țară. Alegem partidul și milioanele de membri și simpatizanți și îl susținem pe președintele PSD Olt, Paul Stănescu în demersul de a găsi cea mai bună soluție pentru PSD”, a mai spus Marius Iancu.
La rândul său, Dan Ciocan se numără printre membrii PSD care cred că a sosit momentul ca Liviu Dragnea să se retragă din fruntea partidului, aşa cum mai multe voci social-democrate i-au cerut deja.
Ciocan a reafirmat sprijinul pentru poziţia asumată de preşedintele PSD Olt, vicepremierul Paul Stănescu, care se numără printre semnatarii unei scrisori al cărei concluzii este că Dragnea trebuie să plece.
„Sunt pentru luarea măsurilor pentru ca partidul să nu scadă, în acest sens trebuie luată decizia la CEX-ul de mâine. Partidul trebuie să crească şi cred că ar fi o decizie destul de înţeleaptă din partea domnului Dragnea să facă un pas în spate. Noi, cei de la Olt, ne menţinem poziţia luată prin liderul nostru, domnul preşedinte Stănescu, căruia i-am dat girul să ne reprezinte”, a afirmat Ciocan.
Preşedintele PSD Caracal a reiterat ideea că în partid contează mai puţin individualităţile şi mai mult forţa grupului.
„Partidul trebuie condus în aşa fel încât să se ţină cont de toate vocile, aşa cum domnul preşedinte Paul Stănescu, de fiecare dată, a luat decizia doar după ce s-a consultat cu toţi colegii. Sunt oameni care sunt deranjaţi de ce se întâmplă, oameni care au muncit pentru partidul ăsta, avem oameni care ne-a susţinut, sunt în spatele nostru şi trebuie să-i mulţumim. Aici nu este vorba despre persoane, ci este vorba despre Partidul Social Democrat, care trebuie să rămână puternic în continuare ca să îşi poate duce la bun sfârşit angajamentele luate şi programul de guvernare”, a mai spus Dan Ciocan.