Populaţia judeţului Olt a scăzut cu peste 53.000, din 2011 şi până în 2021, arată datele parţiale ale Recensământului Locuinţelor  şi Populaţiei (RLP), făcute publice vineri de Institutul Naţional de Statistică.

Astfel, potrivit datelor citate, la recensământul din 2011, judeţul Olt avea o populaţie de 436.400. În zece ani, populaţia a scăzut cu 53.120, ajungând în 2021 la 383.280.

Trendul de scădere a populaţiei judeţului s-a menţinut în ultimii 30 de ani. Sursa citată, arată că în 1992, Oltul avea o populaţie de 523.291, iar în 2022, numărul scăzuse la 489.274.

Situația este similară în majoritatea județelor țării.

Din 42 de județe (inclusiv municipiul București), 39 au pierdut din numărul de locuitori.

Excepțiile le constituie județul Ilfov care a câștigat 153,9 mii persoane, dar și județele Bistrița-Năsăud și Suceava care au câștigat 9,8, respectiv 7,7 mii locuitori.

Populația României a scăzut de la 20.121.641 de locuitori la referendumul din 2011, la 19.053.815 de locuitori la referendumul din 2022. Minus: 1,067 de milioane de locuitori.

Față de populația rezidentă înregistrată la recensământul precedent (RPL2011), România a pierdut 1,1 milioane locuitori.

În valori relative, cele mai mari reduceri de populație le-au înregistrat județele Caraș-Severin (-16,6%, respectiv cu 49,0 mii persoane mai puțin) și Teleorman (-14,9%, respectiv cu 56,6 mii persoane mai puțin).

În valori absolute, municipiul București a înregistrat cea mai mare pierdere de populație, de 166,4 mii persoane (-8,8%), urmat de județele Prahova (-67,8 mii, reprezentând 8,9 %) și Dolj (-61,1 mii, reprezentând 9,3%).

Populație îmbătrânită

Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 10 ani în urmă recensământul din 2011 – RPL2011), remarcându-se creșterea ponderii populației vârstnice (de 65 ani și peste).

Indicele de îmbătrânire demografică s-a depreciat cu aproape 20 de puncte procentuale, crescând la 121,2 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (RPL 2021) comparativ cu 101,8 (RPL2011).

Deși numărul tinerilor (sub 15 ani) a scăzut cu 115,7 mii persoane, ponderea lor în total populație a urcat ușor la 16,1% (față de 15,9% la RPL2011), în timp ce ponderea populației de 65 ani și peste în total populație a înregistrat o creștere cu aproape jumătate de milion de persoane, respectiv cu 3,5 puncte procentuale (de la 16,1% la RPL2011 la 19,6% la RPL2021).

Astfel, raportul de dependență demografică a crescut în decurs de un deceniu de la 47,0 (RPL2011) la 55,5 persoane tinere și vârstnice la 100 persoane adulte (la RPL2021).

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentDe ce nu începe România exploatarea gazelor – RAPORT EXCLUSIV ROMGAZ. Mărturiile fostului director
Articolul următorVremea caldă și astăzi pentru această perioadă din an, în aproape toată țara