Slătineanca Aurora Constantin, profesor la Universitatea Edinburgh, a fost decorată, chiar înainte de Ziua Naţională, de către Consulatul General al României în Scoţia, primindu-şi distincţia oferită de preşedintele României. Aurora Constantin a fost decorată de către Președintele României cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler (Categoria H – Cercetare Științifică), în semn de apreciere pentru contribuția sa la promovarea imaginii, cercetării și culturii românești în Marea Britanie.

Cu o zi înainte de 1 decembrie, o recepţie a fost organizată la Royal College of Physicians Edinburgh de către Consulatul General al României, la care au participat membri ai comunităţii româneşti,diplomaţi şi invitaţi străini.

Momente artistice au fost susţinute Ansamblul „Ciprian Porumbescu“.

Cu această ocazie, consulul general Anton Emmanuel Barbu le-a înmânat sopranei Roxana Niţe şi profesorului Aurora Constantin, de la Universitatea Edinburgh, decoraţiile oferite, Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, pentru Promovarea imaginii şi culturii româneşti în Regatul Unit, respectiv pentru Cercetare ştiinţifică.

Aurora Constantin a fost timp de 20 de ani profesoară de fizică la Colegiul Naţional „Radu Greceanu”Slatina, originară fiind dintr-un sat din Olt. Chiar dacă suferă de un handicap locomotor, fiind dependentă de un scaun cu rotile, a dorit enorm să facă cercetare şi să aibă o carieră universitară, dar acest lucru era imposibil în România. Nu i-a fost uşor, dar a depăşit toate obstacolele.

A obţinut burse de studiu, una dintre ele de la Google, având în portofoliu masterate şi un doctorat la Universitatea din Glasgow, acum predând la Universitatea din Edinburgh. Pentru Ştiride bine.ro, declara că nu a încetat niciodată să spere că într-o zi va ajunge acolo unde îşi dorea, deşi mult timp nu a văzut nici o perspectivă.

„Când domnul Consul General m-a anunțat că am primit acest premiu, m-am întrebat: Oare chiar merit eu asta? Apoi m-am gândit că premiul acesta nu este o răsplată doar pentru mine ci și pentru mulți, mulți oameni care m-au ajutat să realizez ceea am reușit până acum. Nu este posibil să-i enumăr pe toți, însă aș vrea să mulțumesc câtorva dintre aceia care m-au ajutat în călătoria mea scoțiană”, a transmis Aurora Constantin, pe pagina sa de Facebook.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentŞefi din Poliţia Olt, băuţi în sediu şi la volanul autospecialei
Articolul următorBobby Păunescu, despre scandalul de la B1 TV: „Habar nu aveam despre acest comunicat – lovește în interesele economice ale societății noastre”