Un regulament de acordare a premiilor elevilor olimpici şi cadrelor didactice, care au obţinut rezultate excepţionale la olimpiadele şcolare de specialitate, a fost aprobat, joi, de aleşii judeţeni.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Olt, Marius Oprescu, a explicat că într-o şedinţă viitoare va fi aprobată şi o anexă cu numele elevilor şi profesorilor ce vor fi premiaţi.
„Am aprobat regulamentul, urmând ca într-o şedinţă de consiliu viitoare să aprobăm şi anexa cu cei care vor fi premiaţi. În momentul de faţă n-avem toate datele, în şedinţa următoare vom avea şi suma exactă şi câţi elevi şi profesori vor beneficia de premierea din partea Consiliului Judeţean Olt”, a declarat Oprescu.
Potrivit regulamentului, cuantumul premiilor acordate va fi structurat după cum urmează.
În cazul elevilor:
Etapa intenaţională: Locul I – 6.000 lei/elev/disciplină, Locul II – 5.000 lei/elev/disciplină, Locul III – 4.000 lei/elev/disciplină, Participare – 3500 lei/elev/disciplină;
Etapa naţională: Locul I sau calificarea în lotul lărgit al României la disciplinele de specialitate – 1.000 lei/elev/disciplină, Locul II – 800 lei/elev/disciplină, Locul III – 600 lei/elev/disciplină, Menţiune, până la poziţia a zecea în ierarhia naţională 400 lei /elev/disciplină.
Etapa judeţeană: calificarea la olimpiadele naţionale de specialitate: 200 lei/elev/disciplină.
Etapa naţională, premii colective: Locul I – 3-15 membri: între 1.800-9.000 lei (fiecărui elev revenindu-i suma de 600 lei/elev/disciplină), Locul I – 16-40 membri: între 6.400-16.000 lei (fiecărui elev revenindu-i suma de 400 lei/elev/disciplină), Locul II – 3-15 membri: între 1.500-7.500 lei (fiecărui elev revenindu-i suma de 500 lei/elev/disciplină), Locul II – 16-40 membri: între 5.600-14.000 lei (fiecărui elev revenindu-i suma de 350 lei/elev/disciplină), Locul III – 3-15 membri: între 1.200-6.000 lei (fiecărui elev revenindu-i suma de 400 lei/elev/disciplină), Locul III – 16-40 membri: între 4.800-1.2000 lei (fiecărui elev revenindu-i suma de 300 lei/elev/disciplină), Menţiune până la poziţia a zecea în ierarhia naţională – 3-15 membri: între 900-4.500 lei (fiecărui elev revenindu-i suma de 300 lei/elev/disciplină), Menţiune până la poziţia a zecea în ierarhia naţională – 16-40 membri: între 4.000-10.000 lei (fiecărui elev revenindu-i suma de 250 lei/elev/disciplină);
Etapa judeţeană, premii colective: Locul I – 3 – 40 membri: între 300 – 4.000 lei (fiecărui elev revenindu-i suma de 100 lei/elev/disciplină).
În cazul cadrelor didactice:
Etapa internaţională: Se acordă suma egală cu premiul elevului care a participat sau a obţinut rezultate deosebite la olimpiada internaţională;
Etapa naţională: Locurile I, II, III, menţiune sau clasarea până la poziţia a zecea în ierarhia naţională la etapa națională a olimpiadelor școlare, pe discipline – 500 lei/cadru didactic;
Etapa judeţeană: Se acordă suma egală cu premiul elevului care s-a calificat la etapa naţională a olimpiadelor de specialitate, ca urmare a participării la faza judeţeană a olimpiadelor de specialitate.
Potrivit Regulamentului, în situaţia în care un elev sau cadru didactic a obţinut rezultate la aceeaşi disciplină şi la etapa naţională şi internaţională, se va acorda un singur premiu, cel cu valoarea cea mai mare.
De asemenea, dacă un elev obţine rezultate deosebite la mai multe discipline în cadrul olimpiadelor naţionale de specialitate, va fi premiat pentru fiecare rezultat obţinut.
În situaţia în care un cadru didactic a coordonat mai mulţi elevi care au reuşit performanţe naţionale sau internaţionale, se va acorda un singur premiu, cel cu valoarea cea mai mare, se mai arată în regulament.
În sfârșit, în situaţia în care la rezultatele unui elev la o disciplină au contribuit două sau mai multe cadre didactice, fiecare cadru didactic va beneficia de premiul în bani, prevăzut la categoria respectivă.