Ordinul de începere a lucrărilor la Drumul Expres Craiova-Piteşti, pe tronsonul 2, a fost dat de acum două săptămâni, iar în acest timp, constructorul a reuşit să delimiteze traseul, să creeze drumuri de acces pentru lucrare şi urmează să toarne fundaţiile pentru poduri şi podeţe. Primul strat de asfalt ar urma să fi turnat, în vara anului viitor.
Pe lângă organizarea de şantier, reprezentanţii firmei Tehnostrade, care lucrează la tronsonul 2 al drumului expres, cel care cuprinde centurile Balşului şi Slatinei, au reuşit să delimiteze traseul şi să se aprovizioneze cu material. În prima etapă, vor fi turnate fundaţiile podurilor şi podeţelor de pe traseu. Totodată, şi reprezentanţii Muzeului Judeţean Olt au început excavări pe traseu în vederea idetificărilor arheologice.
„Ordinul de începere este dat de două săptămâni şi, din momentul în care s-a primit acest ordin, s-a început pichetarea traseului, delimitarea limitelor de expropriere, montare ax de zonă de lucru. S-a început de la kilometrul 18 şi s-a ajuns la kilometrul 43. Între timp, s-a delimitat cu grederul şi s-au creat drumuri de acces pentru lucrări. S-a început procesul de deminare, înaintea începerii lucrărilor efective, şi procesul de identificări arheologice, în lungul traseului. S-au făcut aprovizionări cu carcase pentru podurile de pe traseu unde vrem să ne apucăm de lucru, s-au adus utilajele de forat coloane şi intenţionăm ca mâine să forăm prima coloană”, spun reprezentanţii firmei Tehnostrade.
Constructorul vrea să scadă nivelul Bălţii Milcov pentru a executa podul de acolo, iar pentru trecerea peste râul Olt aşteaptă aprobări de la Hidroelectrica.
„Anul acesta, preconizăm să continuăm cu fundaţiile la poduri, până în decembrie, atât cât putem să facem de multe. Considerăm că vom ajunge la jumătate de tronson de fundaţii făcute, adică aproximativ jumătate din poduri, mai puţin podul peste Olt şi podul peste Balta Milcov. La Balta Milcov, intenţionăm să-i scădem nivelul, să facem umpluturi ca să putem executa coloanele şi radierele. La Olt este o lucrare mai complexă şi aşteptăm nişte aprobări de la Hidroelectrica pentru a putea intra în râu şi să ne facem platforme de lucru”, a mai transmis sursa citată.
Stocuri impresionante de balast se află atât în baza constructorului stabilită în curtea SMR Balş, cât şi pe traseul lucrării.
„Anul viitor continuăm cu podurile şi podeţurile, dar în perioada de iarnă ne vom aproviziona cu balast. Considerăm că până la 31 decembrie vom avea în jur de 300.000 de tone de balast, să facem depozite intermediare în lungul lucrării. Exact cum aţi putut vedea, în organizarea de şantier ne-am făcut un stoc de agregate pentru asfalt de vreo 75.000 de tone. Chiar dacă le vom folosi la anul, vrem să le avem în stoc de acum”, mai transmit reprezentanţii firmei constructoare.
În anul 2021 a trebui să se poată circula pe centurile de ocolire a Slatinei şi Balşului.
„Suntem în grafic, iar primul strat de asfalt îl vom turna undeva în luna iulie, anul viitor. Lucrarea trebuie să fie finalizată în 2021, sfârşit de noiembrie”, a mai spus sursa citată.
Tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova-Slatina-Piteşti are o lungime de 39,85 km (km 17+700 – km 57+550) și are ca punct de început limita dintre județele Dolj și Olt, iar ca punct final, după Municipiul Slatina, la intersecția cu DN 65. Acesta traversează teritoriile administrative ale următoarelor localități: Balș, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Slatina și Valea Mare.
Tronsonul 2 este împărțit în 2 loturi, după cum urmează: Lotul 1 cu o lungime de 18,5 (km 17+700 – Km 36+200) și Lotul 2 îm lungime de 21,35 (km 36+200– Km 57+550).
Prin execuția lotului 1 se va realiza decongestionarea traficului de pe raza localității Balș, iar prin cea a lotului 2 se va realiza decongestionarea traficului de pe raza localității Slatina, prin redirectionarea traficului în afara localităților.
Câștigătorul desemnat pentru Tronsonul 1 este Tirrena Scavi S.p.A. (Italia) cu o valoare a ofertei de 358.179.480,69 LEI fără TVA, echivalentul a 76 milioane euro fără TVA.
Câștigatorul desemnat pentru Tronsonul 2 – Lotul 1 este Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL (România) cu o valoare a ofertei de 661.452.009,54 lei fără TVA, echivalentul a aproximativ 141 milioane euro fără TVA.
Câștigatorul desemnat pentru Tronsonul 2 – Lotul 2 este tot Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL (Romania) cu o valoare a ofertei de 792.189.981,56 lei fără TVA, echivalentul a aproximativ 168 milioane euro fără TVA.