Ministrul Dezvoltării Regionale, Paul Stănescu a transmis, marţi, o scrisoare deschisă către colegii din PSD, în care face referire la decizia schimbării sale din funcţiile de vicepremier şi ministru, în Cabinetul Dăncilă 2.
Stănescu spune că decizia de luni seară, din CExN, este o „execuţie politică”, iar motivul îl constituire „delictul de opinie, marca „. „După cum am văzut cu toţii, luni, 19 noiembrie, în cadrul Comitetului Executiv Naţional al PSD, s-a luat decizia execuţiei mele politice. Motivul? Delict de opinie, marca Dragnea!”, scrie Stănescu în mesajul adresat social-democraţilor.
El menţionează că, de aproape trei luni, tensiunile din Partidul Social Democrat par să nu se mai termine, iar programul politic și guvernamental, care i-a ajutat să câştige alegerile, pare să fi trecut în plan secund, în favoarea intereselor personale.
„PSD guvernează România de aproape doi ani, cu rezultate economice pozitive. Avem o creștere economică sustenabilă, un nivel record al veniturilor statului, o îmbunătățire a absorbției fondurilor europene, am crescut salariile, pensiile, ajutoarele sociale și subvențiile pentru agricultori, avem cel mai mare număr de salariați din ultimii 20 de ani şi cel mai redus nivel al șomajului. Cu toate acestea, paradoxal, PSD scade în opţiunile electoratului, sondajele indică o preferinţă de sub 25%, cu mult sub scorul obținut la alegerile parlamentare din anul 2016”, spune Stănescu.
Ministrul afirmă că a acţionat ca un politician responsabil şi i-a cerut public lui Liviu Dragnea să facă un pas în spate, şi să fie analizată situația în care partidul se află.
„Am cerut consolidarea structurilor partidului! Ca şi alţi colegi de-ai mei, am avut curajul de-a spune adevărul şi de-a trage semnale de alarmă, având o altă opinie decât preşedintele partidului! (…) Nu retractez nimic din ce am spus public despre situaţia în care se află acum Partidul Social Democrat, pentru că sunt şi rămân un om onest, care nu urmărește interese personale, ci salvarea României! Le mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine şi m-au sprijinit şi cred cu toată convingerea că trebuie să rămânem uniți, să continuăm guvernarea, iar PSD să rămână un partid de stânga modern și progresist, cu vocație europeană, şi cea mai importantă forță politică a țării, capabilă să câștige alegerile europarlamentare și prezidențiale din anul 2019, precum și pe cele locale și parlamentare din 2020!”, mai spune Paul Stănescu, în finalul scrisorii.
PSD a decis, luni seară, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional, să îl schimbe pe Paul Stănescu, unul dintre „puciştii” care i-au cerut demisia lui Liviu Dragnea, din funcţile de vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale.
Citeşte întreaga ştire:Paul Stănescu, scrisoare deschisă către colegii din PSD: „S-a luat decizia execuţiei mele politice. Motivul: Delict de opinie, marca Dragnea”