DIRECTORUL INTERIMAR AL ROMSILVA, ALES PRIN DEZBATERE PUBLICĂ

DIRECTORUL INTERIMAR AL ROMSILVA, ALES PRIN DEZBATERE PUBLICĂ
Selecţia se va face dintre 17 candidaţi care au fost validaţi
Directorul general interimar al Romsilva va fi selectat în premieră în urma unei dezbateri publice, alături de reprezentanţii societăţii civile, dezbatere ce urmează să înceapă peste o oră în organizarea Ministerului Mediului.
Selecţia se va face dintre 17 candidaţi care au fost validaţi pentru această etapă, după ce au susţinut interviuri pe parcursul a două zile.
Consiliul de administraţie al Romsilva început procedura pentru numirea unui director general provizoriu, în contextul reformei propuse de minister la Regia Naţională a Pădurilor.
Proiectul prevede, printre altele, reducerea numărului de directori şi eliminarea unor privilegii şi a provocat deja tensiuni între conducerea Ministerului Mediului şi angajaţii regiei.
Ultima dispută a avut loc în urmă cu cinci zile, când, în timpul protestului organizat de Federaţia Romsilva, ministrul Diana Buzoianu a venit în mijlocul protestatarilor, le-a transmis că Romsilva nu este vaca de muls pentru nimeni.
Ea a mai spus şi că protestul a fost organizat ca să fie protejate pensiile speciale ale unora şi bonusurile de pensionare.
Citește și:
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News











