DOUĂ TRASEE TEMATICE DIN PARCUL NAŢIONAL RETEZAT, PREGĂTITE PENTRU DRUMEȚII

DOUĂ TRASEE TEMATICE DIN PARCUL NAŢIONAL RETEZAT, PREGĂTITE PENTRU DRUMEȚII
Cele două trasee se află în zona localităţii Nucşoara
Angajații Parcului Național Retezat au curățat locurile prin care trec turiştii și le-au pregătit în cadrul unor acţiuni dedicate Lunii Pădurii.
Traseele tematice “Pădurea şi omul” şi “Natura de lângă noi” se deschid pentru drumeții care vor să le parcurgă în această primăvară, notează Radio România Timișoara.
Cele două trasee se află în zona localităţii Nucşoara, unde se găsește Centrul de vizitare al Administraţiei Parcului Naţional Retezat (comuna Sălaşu de Sus).
Traseul tematic “Pădurea şi omul” a fost îngrijit de către membrii asociaţiei “Rangerii din România”, în parteneriat cu APNR şi se suprapune cu o mică porţiune din Via Transilvanica.
Traseul tematic “Natura lângă noi”, destinată persoanelor cu dizabilităţi, este amenajat la Nucşoara, în curtea APNR şi este realizat de Asociaţia Ţara Haţegului şi Societatea Română de Sălbăticie.
Administrația Parcului Național Retezat este deschisă unor activităţi de educaţie şi conştientizare legate de biodiversitate, protecţia mediului şi schimbările climatice, în baza unor programări care se pot face pe adresa de e-mail: [email protected].
Parcul Naţional Retezat are o suprafaţă de peste 38.000 de hectare.
Citește și:
- 21:38 - Donald Trump explică atacul asupra Iran: „Era ultima șansă reală să acționăm”
- 20:50 - Investiție majoră în sănătate: Ursula von der Leyen anunță producerea de medicamente noi în România
- 20:04 - Semnal de alarmă din Pentagon: pierderile SUA în Iran cresc. Patru militari morți și avioane F-15 doborâte
- 19:16 - Lovitură pe piața telefoanelor: Apple dublează memoria pe iPhone 17e fără să mărească prețul de 599 de dolari
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News











