MAGISTRAŢII CONSIDERĂ CĂ ÎNTÂLNIREA DE LUNI CU PREMIERUL ILIE BOLOJAN A FOST INUTILĂ

MAGISTRAŢII CONSIDERĂ CĂ ÎNTÂLNIREA DE LUNI CU PREMIERUL ILIE BOLOJAN A FOST INUTILĂ
Ei sunt nemulţumiţi că autorităţile revin asupra pensiilor judecătorilor şi procurorilor
Reprezentanţii magistraţilor au plecat supăraţi după întâlnirea de luni, de la Guvern, cu premierul Ilie Bolojan privind reforma pensiilor din sistemul de justiţie. Au discutat aproape două ore, dar magistraţii spun că întâlnirea a fost inutilă.
Ei sunt nemulţumiţi că autorităţile revin asupra pensiilor judecătorilor şi procurorilor, după ce, în 2023, s-ar fi agreat cu cei de la Comisia Europeană formula în vigoare pentru calculul pensiei şi pentru vârsta de pensionare, aşa că nu ar exista nici justificare să se repună în discuţie această problemă, susţine Bogdan Pârlog, reprezentantul Asociaţiei Iniţiativa pentru Justiţie.
Bogdan Pârlog: Este până la urmă o diversiune, un praf în ochi pentru a arăta opiniei publice că se face ceva. În realitate, costurile sociale ale dezechilibrelor din sistemul judiciar şi cele care vor fi provocate pe această cale vor fi suportate tot de către populaţie şi vor fi incomensurabil mai mari.
Dar premierul Ilie Bolojan le-a transmis că proiectul de lege care va diminua pensiile magistraţilor ţine cont de aspecte de echitate socială, de realităţile bugetare şi necesitatea de a reduce cheltuierile de funcţionare ale statului. Premierul a mai spus că majorarea vârstei de pensionare pentru magistraţi este o măsură care va da calitate serviciului public şi sustenabilitate sistemului de justiţie.
Guvernul intenţionează să introducă aceste modificări în al doilea pachet cu măsuri de reducere a deficitului bugetar, pentru care ar urma să-şi asume răspunderea în Parlament până la finalul lunii.
Sursa: Radio România Actualități
Citește și:
- 17:15 - Instagram va notifica părinții când adolescenții caută informații despre automutilare și suicid
- 16:48 - Rezultate Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 – Joi, 26 februarie 2026. Jackpot de peste 10 milioane de euro pus în joc
- 16:09 - Șeful World Economic Forum demisionează după apariția numelui său în dosarele Epstein
- 15:32 - Volodimir Zelenski cere o întrevedere directă cu Vladimir Putin: „Doar liderii pot opri războiul”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News











_0c65618e73.webp)