PLAFONAREA ADAOSULUI COMERCIAL LA ALIMENTELE DE BAZĂ VA FI PRELUNGITĂ ȘI DUPĂ 1 OCTOMBRIE

PLAFONAREA ADAOSULUI COMERCIAL LA ALIMENTELE DE BAZĂ VA FI PRELUNGITĂ ȘI DUPĂ 1 OCTOMBRIE
Nicușor Dan spune că discuțiile cu liderii partidelor din coaliție au fost constructive
Plafonarea adaosului comercial la alimente de bază ar urma să se aplice și după 1 octombrie, conform unor surse politice.
Liderii coaliției de guvernare încearcă să clarifice marți seară principalele teme care au tensionat relațiile în ultima perioadă.
Înainte de ședința de la Palatul Victoria a avut loc o întâlnire cu președintele, care a mediat un dialog necesar pentru consolidarea stabilității politice și economice a țării, după cum a transmis într-un comunicat de la Cotroceni.
Președintele Nicușor Dan spune că discuțiile cu liderii partidelor din coaliție au fost constructive, iar coaliția își va continua activitatea în formula actuală, cu obiectivul clar de a aplica măsurile prevăzute în programul de guvernare, pentru care a primit, de altfel, încrederea Parlamentului.
Președintele precizează că reformele esențiale, cele așteptate de cetățeni și asumate de actuala majoritate parlamentară, vor găsi sprijinul necesar în instituția prezidențială.
Mai mult, datele prezentate astăzi de ministrul finanțelor, privind execuția bugetară, indicatorii economici în perspectiva rectificării din perioada următoare, arată o evoluție pozitivă, ceea ce permite continuarea programului de guvernare, fără a pune în pericol echilibrele macroeconomice.
Discuțiile liderilor coaliției privind reforma administrației publice locale și prelungirea măsurii plafonării adaosului comercial la produsele de bază, măsură care, de altfel, ar urma să expire la 30 septembrie, continuă și la această oră aici, la Palatul Victoria.
Știm că, până în acest moment, au fost de acord liderii celor patru partide ca acest mecanism să fie menținut în aceiași parametrii până la finalul lunii martie anului viitor, practic încă șase luni.
Se știe că social-democrații și cei de la UDMR spuneau că nu este de dorit o abandonare a acestui mecanism, întrucât oferă protecție persoanelor cu venituri mici și medii.
În plus, ei se temeau că inflația la alimentele de bază ar putea urca în lunile următoare cu 13-14%, în timp ce premierul Ilie Bolojan și liderii USR ar fi dorit o încetare a acestui mecanism, însă astăzi, spun surse politice, s-a ajuns la un compromis și la eliminarea unei probleme sensibile în coaliție.
Citește și:
- 18:28 - Tânăr din Bacău, arestat după ce și-a înjunghiat fosta iubită și un prieten din gelozie
- 17:57 - Agent de la frontieră, acuzat de trafic de persoane: anchetă pentru proxenetism și exploatarea unor tinere în străinătate
- 17:30 - Zelenski respinge acuzațiile Moscovei despre arme nucleare: „Este doar o diversiune când Rusia pierde pe front”
- 16:53 - Apel la 112, intervenție rapidă și un șofer periculos scos din trafic pe DN1B. Poliția laudă vigilența unui participant la trafic
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News











