Tribunalul Olt judecată astăzi cazul Sorinei. Procurorul general a cerut ca fetița să nu poată părăsi țara

sorina
Tribunalul Olt judecă astăzi solicitarea procurorului general de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale prin care să fie interzisă părăsirea teritoriului României de către Sorina, fetiţa din judeţul Mehedinţi adoptată de soţii Săcărin.
Curtea de Apel Craiova a decis, pe 2 iulie, strămutarea de la Tribunalul Mehedinţi la Tribunalul Olt a dosarului în care procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicită ordonanţă preşedinţială privind interzicerea părăsirii teritoriului României de către minora Sorina.Purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Craiova, Ionel Grigorie, a precizat că acest dosar era înregistrat la Tribunalul Mehedinți și că această cauză, privind interdicția micuței de a părăsi țara se va judeca, acum, la Tribunalul Olt.„Admite cererea de strămutare. Strămută judecarea cauzei înregistrate inițial pe rolul Tribunalului Mehedinți, la Tribunalul Olt”, a declarat Grigorie.Totodată, instanța a dispus refacerea actelor îndeplinite înainte de strămutare, Tribunalul Olt dispunând ce acte trebuie să fie administrate, acum, în cauza respectivă.Ședința de judecată este programată la ora 12.00.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














