CĂLIN GEORGESCU, SUB CONTROL JUDICIAR

CĂLIN GEORGESCU, SUB CONTROL JUDICIAR
Călin Georgescu a fost lăsat să plece acasă
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost pus sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
În consecință, Călin Georgescu va fi lăsat să plece acasă, dar va avea câteva interdicții.
Georgescu este urmărit penal pentru săvârșirea a șase infracțiuni:
- instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată;
- comunicarea de informații false;
- fals în declarații în formă continuată;
- inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup;
- promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe;
- inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizații.
Miercuri dimineața, anchetatorii au efectuat 47 de percheziții pe raza județelor Sibiu, Mureș, Timiș, Ilfov și Cluj, într-un dosar legat de finanțarea campaniei electorale, constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum și promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid.
AGERPRES
Citește și:
- 19:32 - Comisia Europeană: Amenințările lui Zelenski împotriva lui Orban sunt „inacceptabile”
- 19:21 - Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind reforma administrației publice centrale și locale
- 19:17 - Daciana Sârbu anunță că fiica sa și a lui Victor Ponta a ajuns în țară
- 19:14 - Ce ascunde ministra Țoiu? Transmisia conferinței de presă de la MAE, întreruptă brusc înainte de întrebările jurnaliștilor VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News











