CSEKE ATTILA: „DACĂ TOATĂ LUMEA SE UITĂ LA POSTURI, AVEM O PROBLEMĂ DE ABORDARE ÎN ADMINISTRAȚIE”

CSEKE ATTILA: „DACĂ TOATĂ LUMEA SE UITĂ LA POSTURI, AVEM O PROBLEMĂ DE ABORDARE ÎN ADMINISTRAȚIE”
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat joi că proiectul cu măsuri pentru administrația locală are trei părți majore, toate la fel de importante.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat joi că proiectul cu măsuri pentru administrația locală are trei părți majore, toate la fel de importante. El a atras atenția că, dacă interesul public se concentrează doar pe numărul de posturi, există o problemă de abordare în sistem.
Oficialul a subliniat că reforma include și creșterea capacității financiare a autorităților locale, mai ales pentru comunele mici care nu reușesc să își colecteze veniturile. Guvernul propune mecanisme prin care fondurile necesare să fie efectiv încasate și utilizate.
Cseke a precizat că se dorește degrevarea autorităților locale de anumite sarcini și utilizarea mai eficientă a specialiștilor. Astfel, un funcționar public ar putea lucra cu normă parțială în mai multe comune, pentru a deservi un număr mai mare de cetățeni.
În privința reducerilor de personal, ministrul a anunțat că reforma vizează peste 40.000 de posturi din administrația locală, cu un impact financiar anual estimat la 2,2 miliarde de lei.
El a explicat că tăierile vor afecta inclusiv cabinetele demnitarilor, de la nivel central până la nivel local, precum și Poliția Locală, unde se reduc peste 4.000 de posturi.
Cseke Attila a arătat că singurul sistem de normare a personalului există, din 2010, doar în administrația locală, nu și la nivel central. El a admis că reorganizarea trebuie să aibă loc și în ministere.
Ministrul a transmis că dezbaterile pe acest subiect vor continua și că toate propunerile constructive primite până acum de la structurile asociative ale autorităților locale au fost analizate și, acolo unde a fost cazul, preluate în proiect.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 20:30 - Donald Trump: „Eram la o oră distanță de bombardamente masive în Iran”
- 16:49 - Tensiuni politice: PSD îl acuză pe Ilie Bolojan de trafic de influență în dosarul fondurilor SAFE
- 12:45 - Anca Alexandrescu: „Grupurile de interese din spatele lui Bolojan organizează un atac la adresa Realitatea Plus”
- 08:18 - Olguța Vasilescu aruncă bomba: „Este foarte posibil ca să strângem aceste 233 de voturi. Cred că ar mai putea să dureze vreo săptămână această criză”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News













