CJ Olt restructurează Direcţia de Protecţia a Copilului

CJ Olt restructurează Direcţia de Protecţia a Copilului
Guvernul a alocat aproximativ 20% din suma necesară pentru funcţionarea DGASPC
Serviciile din cadrul DGASPC au fost restructurate de Consiliul Judeţean Olt, din cauza banilor foarte puţini primiţi de la guvern şi pentru asigurarea accesului la fondurile publice pentru serviciile sociale, în contextul noilor norme impuse de Ministerul Muncii.
Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a explicat că este vorba despre reducerea unor posturi care sunt neocupate în prezent.
„Am hotărât să facem această restructurare și din cauza lipsei de fonduri, dar și să ne încadrăm pe noile norme de acces la banii publici pentru serviciile sociale. Nu vor fi reduceri de personal. Avem reduceri ale posturilor libere și, în același timp, este o reorganizare a serviciilor actuale, astfel încât să fim mai eficienți și, așa cum am mai spus, să ne încadrăm în noile norme de a avea acces la acești bani. Este vorba, de fapt, de decontarea serviciilor pe care o face Ministerul Muncii. Vorbim de câteva zeci de posturi neocupate, până într-o sută. ”, a declarat Marius Oprescu.
Potrivit noului buget naţional, CJ Olt pierde aproximativ 61 de milioane de lei. Din acest motiv va fi afectat bugetul de funcţionare al Direcţiei Copilului, în special în partea a doua a anului, dar şi demararea de noi investiţii.
Guvernul a alocat aproximativ 20% din suma necesară pentru funcţionarea Direcţiei General de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). CJ Olt va încerca să acopere „gaura” creată de guvern.
Citește și:
- 17:04 - Ministrul Sănătății anunță controale fără precedent
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:18 - Interdicție pentru copiii sub 15 ani pe rețelele de socializare
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News











