Un tânăr în vârstă de 35 de ani, din Drăgăneşti-Olt, a fost reţinut şi urmează să fie prezentat unei instanţe cu propunerea arestării preventive pentru 30 de zile după ce, marţi seara, a înjunghiat un bărbat în vârstă de 51 de ani, în urma unui conflict izbucnit într-un bar din satul Comani.
Potrivit procurorilor, incidentul s-a petrecut, marţi seara, în barul „Pişta” din satul Comani al oraşului Drăgăneşti-Olt, când un conflic a izbucnit între Constantin Cosmin Enache, pe de o parte, şi Floricel Ţăndărică, în vârstă de 51 de ani, şi Iulian Săvulescu, în vârstă de 60 de ani.
Enache a vrut să-i taie gâtul lui Săvulescu, însă n-a reuşit. Până l-a urmă, el l-a înjunghiat pe Ţăndărică.
„(…) inculpatul Enache Constantin Cosmin, a părăsit localul şi a revenit în scurt timp cu un cuţit cu care a intenţionat să îi secţioneze gâtul persoanei vătămate Săvulescu Iulian, însă nu a reuşit deoarece acesta s-a ferit, după care cu acelaşi cuţit a înjunghiat-o pe persoana vătămată Ţăndărică Floricel în zona paraombilicală dreapta, în timp ce se aflau în faţa acelui bar, provocându-i leziuni traumatice care i-au pus în primejdie viaţa”, spun anchetatorii.
Potrivit constatărilor medico-legale, persoana vătămată are o plagă de 8 centimetri şi una de 20 de centimetri, în zona abdomenului.
„S-a concluzionat că persoana vătămată Ţăndărică Floricel, a prezentat o leziune traumatică, ce s-a putut produce la data de 15.04.2019, prin lovire cu corp tăietor-înţepător (leziunea consemnată la pct.1), care i-a pus în primejdie viaţa şi care a necesitat pentru vindecare, un număr de 35-40 zile de îngrijiri medicale”, mai arată procurorii.
Enache a fost reţinut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt vor solicita judecătorului de drepturi şi libertăţi arestarea preventivă a inculpatului pentru o durată de 30 zile.