Prefectul judeţului Olt, Florin Homorean, a depus jurământul în funcţie, luni dimineaţa. Niciun reprezentant al Guvernului nu a fost prezent pentru ceremonie, ministrul Internelor, Marcel Vela, supervizând totul prin videoconferinţă.

Prin plecarea de la Garda de Mediu, Florin Homorean îşi asumă un mare risc. El nu este înalt funcţionar public şi nu are nici studii, astfel că nu va mai putea reveni pe funcţia pe care o ocupă în prezent, după o eventuală cădere a Guvernului.

La eveniment au fost prezenţi mai mulţi directori ai serviciilor deconcentrate din judeţ, dar şi reprezentanţi ai PNL – candidatul Mario De Mezzo şi secretarul general Ana Maria Ciauşu. Preşedintele Liviu Voiculescu a fost absent, dar s-a numărat printre cei cărora noul prefect, Florin Homorean, le-a mulţumit pentru numirea în funcţie.

„Vreau să le mulţumesc primului ministru al României, domnul Ludovic Orban, pentru încrederea pe care mi-a acordat-o în numirea în această funcţie şi, totodată, domnului preşedinte al organizaţiei locale a PNL, domnul Liviu Voiculescu, pentru sprijinul şi susţinerea în a ajunge în această poziţie”, a declarat Homorean.

El a transmis un mesaj şi directorilor prezenţi în sală.

„Cunoaştem cu toţii care sunt atribuţiile şi responsabilităţile prefectului. În primul rând, este responsabil pentru monitorizarea implementării în judeţul nostru a programului de guvernare. Guvernul Ludovic Orban are un program de guvernare limitat, pentru un an, cu măsuri foarte concrete în ceea ce priveşte relansarea economică, în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii ţării, în ceea ce priveşte asigurarea resurselor financiare pentru exerciţiul financiar următor. Eu, la nivel local, doresc să colaborez cu dumneavoastră pe temei de încredere şi de bună colaborare pentru a duce la îndeplinire măsurile stabilite în programul de guvernare. Am să vă rog să mă sesizaţi cu orice problemă pe care o întâmpinaţi la nivelul instituţiilor pe care le conduceţi pentru a transmite solicitările dumneavoastră către ministerele de resort, pentru a obţine fondurile necesare sau pentru a obţine susţinerea ministerelor în implementarea proiectelor dumneavoastră de management”, a mai spus Florin Homorean.

Articolul precedentUn profesor din Slatina a încetat din viaţă
Articolul următorAu asfaltat o stradă care fusese anterior blocată, tot de către primărie, cu un gard metalic – FOTO