Rezultatele obţinute de absolvenţii clasei a VIII-a la Evaluarea Naţională au fost afişate, luni după-amiază. 25 de elevi din judeţul Olt au reuşit să obţină nota maximă la examen.
Ionuţ Jifcu
Totodată, 77% dintre elevii olteni au reuşit să obţină note mai mari de cinci, Oltul fiind printre judeţele cu cele mai mari procentaje.
Fiind primul an în care identitatea candidaţilor este protejată, sunt făcute publice doar unităţile de învăţământ gimnazial pe care le-au absolvit.
Elevii de la următoarele şcoli au luat nota maximă:
Școala Gimnazială Traian
Liceul cu Program Sportiv Slatina
Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina (cinci elevi)
Școala Gimnazială „Mihail Drumeș” Balș (doi elevi)
Școala Gimnazială „Gheorghe Magheru” Caracal (trei elevi)
Școala Gimnazială „Virgil Mazilescu” Corabia
Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” Corabia
Școala Gimnazială „George Poboran” Slatina (doi elevi)
Școala Gimnazială „Eugen Ionescu” Slatina (patru elevi)
Școala Gimnazială nr.2 Caracal (doi elevi)
Școala Gimnazială „Ştefan Protopopescu” Slatina
Liceul Tehnologic Vitomirești
Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” Caracal
Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și marți, 23 iunie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie.