EXPERIMENT ȘTIINȚIFIC ROMÂNESC LA BORDUL STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE

EXPERIMENT ȘTIINȚIFIC ROMÂNESC LA BORDUL STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE
Proiectul a fost finanţat de Agenţia Spaţială Europeană
Compania Romanian InSpace Engineering (RISE) va lansa, la începutul lunii noiembrie, către Staţia Spaţială Internaţională misiunea Drop Coal.
Experimentul ştiinţific este dezvoltat integral în România, în cadrul unui proiect finanţat de Agenţia Spaţială Europeană.
Potrivit unui comunicat al companiei citat de Agerpres, lansarea este preconizată în intervalul 4-6 noiembrie de la baza spaţială NASA Kennedy Space Center, la bordul capsulei Dragon cargo din cadrul misiunii CRS-31.
"DropCoal a fost proiectat pentru a studia coalescenţa şi amestecarea lichidelor într-o misiune de 6 luni la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale. Mai precis, în timpul unui experiment, dispozitivul generează două picături de substanţe diferite, filmând cu o cameră ultrarapidă cum acestea se unesc şi se amestecă în microgravitatie. DropCoal a fost proiectat pentru a rula 560 de astfel de experimente de-a lungul întregii misiuni", se precizează în comunicat.
Descoperirile rezultate în urma acestui experiment au o importanţă deosebită pentru explorarea spaţiului, deoarece îi vor ajuta pe oamenii de ştiinţă să îmbunătăţească modul de administrare a medicamentelor astronauţilor sau alimentarea cu combustibil a diferitelor nave spaţiale.
Echipa oamenilor de ştiinţă care au propus experimentul este condusă de experţi ai Institutului Naţional pentru Fizica Laserilor Plasmei şi a Radiaţiei INFLPR România în colaborare cu Universitatea Tehnică din Darmstadt (Germania) şi Universitatea Carnegie Mellon (Statele Unite ale Americii).
Potrivit sursei citate, DropCoal este astfel prima misiune spaţială completă, de la faza de concept până la operare şi procesare a datelor ştiinţifice, dezvoltată în România ca stat membru al Agenţiei Spaţiale Europene.
Citește și:
- 20:20 - Vreme capricioasă de sărbători! Noaptea de Înviere aduce frig accentuat și instabilitate
- 20:16 - Subiectul Realitatea PLUS ia amploare majoră în presa internațională. După jurnaliștii americani, cei italieni preiau cazul deciziei CNA și trag semnalul de alarmă
- 12:26 - Astăzi este Sâmbăta Mare. Care sunt tradițiile religioase și datinile legate de ajunul Paștelui?
- 11:30 - Sfânta Lumină de la Ierusalim ajunge sâmbătă seara și în România
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News










