TRAFICUL FEROVIAR CU TRACȚIUNE ELECTRICĂ, RELUAT PE RUTA SINAIA–BUȘTENI

TRAFICUL FEROVIAR CU TRACȚIUNE ELECTRICĂ, RELUAT PE RUTA SINAIA–BUȘTENI
Intervenții continue pe parcursul nopții
Traficul feroviar pe distanţa Sinaia–Bușteni a fost reluat, joi, în condiţii normale şi cu tracţiune electrică, a anunțat CFR SA.
Mersul trenurilor a fost reluat pe firul 2 la ora 08.23, după ce miercuri noaptea, la ora 23.41, circulaţia a revenit la normal pe firul 1, cu tracţiune electrică, a precizat sursa citată.
„Echipele de intervenţie ale SRCF Bucureşti au acţionat cu trei drezine pantograf pentru asigurarea gabaritului şi remedierea deranjamentului la linia de contact, iar în jurul orei 23.41, traficul feroviar a fost reluat pe firul 1, cu tracţiune electrică”, au anunţat reprezentanţii CFR SA.
Miercuri, circulația feroviară a fost blocată pe distanţa Sinaia–Bușteni, după ce o furtună puternică a doborât un copac pe linia de contact, provocând ruperea firelor pe ambele sensuri de circulaţie (fir 1 şi 2).
Conform Agerpres, trenurile aflate în tranzit au staționat până la reluarea traficului.
„Regretăm disconfortul creat şi facem precizarea că personalul responsabil a intervenit continuu, pe tot parcursul nopţii, pentru a asigura reluarea traficului feroviar în condiţii de deplină siguranţă”, a transmis CFR SA.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 15:37 - Mobilizare uriașă în Europa: 18.000 de soldați NATO și Ucraina au început cel mai mare exercițiu militar de anul acesta din Suedia
- 15:35 - Cancelarul Merz atacă dur SUA: „Umilite de Iran și fără strategie în război”
- 15:33 - Anca Alexandrescu, atac dur la adresa Guvernului Bolojan: „Este un mic dictator. Trebuie să plece cu tot cu gașca lui"
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News












