VIDEO. Angajaţii Alro, un nou protest

VIDEO. Angajaţii Alro, un nou protest
Protestatarii au ridicat patru ţepe, în piaţa din faţa Prefecturii
Aproximativ 400 de angajaţi ai Alro Slatina au protestat, joi după-amiază, pe platoul din faţa Prefecturii Olt, împotriva scumpirilor din energie care au determinat conducerea companiei să pună în aplicare un plan de reducere a producţiei.
Oamenii au strigat împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, căruia i-au cerut demisia.
Protestatarii au ridicat patru ţepe, în piaţa din faţa Prefecturii.
„Protestăm din nou cu privire la aceste creşteri aberante din energie care pun, practic, ţara pe butuci. Nu e afectată doar Alro. Se spunea că în decembrie, la sfârşitul lunii, a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă care să ajute industria românească şi iată că a mai trecut o lună şi ne găsim în acelaşi loc. De ce? Înseamnă că acea lege a fost croită prost”, a declarat preşedintele Cartel Alfa Olt, Cristel Ioţu.
La rândul său, preşedintele Sindicatului Aluministul, Constantin Popescu, a cerut demisia Guvernului, dacă această criză a energiei nu va fi rezolvată.
„Vrem ca oamenii noştri să aibă în continuare locuri de muncă. Protestăm împotriva mafiei din energie și gaze, responsabilă împreună cu Guvernul Ludovic Orban și Guvernul Vasile Cîțu de falimentarea industriei românești, de măcelul asupra populației prin emiterea de facturi exorbitante. Vom merge până la capăt în a proteja industria din România, populația, școlile, bisericile, instituțiile și localitățile din România care sunt supuse unor presiuni din ce în ce mai mari de speculanții din energie și amenințate cu falimentul. Dacă acest guvern guvernează împotriva poporului român și a României să plece cât mai repede posibil”, a transmis sindicalistul.
Sursa: Realitatea de Olt
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 19:34 - România: făină ieftină, pâine scumpă. De ce produsele de bază costă mai mult decât în Spania sau Italia
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)









