Naționala România a fost învinsă de Austria cu scorul de 31-24 (15-14), vineri seara, la Mannheim, la debutul său în Grupa B a Campionatul European de handbal masculin - EHF EURO 2024 din Germania.
România a făcut o primă repriză foarte bună și a condus de câteva ori (4-3, 7-6, 8-7, 9-8), deși a avut doi jucători care au primit care au primit cartonașe roșii (Negru, Caba). Tricolorii au intrat la pauză cu un deficit de un gol (14-15), grație paradelor portarului Ionuț Iancu.
În repriza a doua, România a găsit și mai greu drumul spre poarta adversară, iar în ultimul sfert de oră, când a atacat 7-6, ecartul de pe tabelă a crescut în favoarea austriecilor, care s-au impus fără drept de apel, cu 31-24.
Pentru echipa antrenată de Xavi Pascual au marcat Demis Grigoraș 6 goluri, Daniel Stanciu 4, Andrei Buzle 4, Ionuț Nistor 3, Gabriel Ilie 2, Ștefan Gabriel Cumpănici 2, Adrian Rotaru 1, Călin Dedu 1, Cristian Ghiță 1.
Ionuț Iancu a încheiat cu 13 intervenții (31,71%).
Golurile Austriei au fost înscrise de Sebastian Frimmel 6, Tobias Wagner 5, Lukas Hutecek 5, Mykola Bilyk 4, Robert Weber 4, Boris Zivkovic 2, Jakob Nigg 2, Markus Mahr 1, Janko Bozovic 1, Lukas Herburger 1.
Constantin Moestl a avut 17 intervenții (42,50%), iar Ralf Patrick Haeusle a avut o intervenție (100%).
Meciul a fost arbitrat de norvegienii Lars Jorum și Havard Kleven, iar delegați EHF au fost moldoveanul Nicolae Vizitiu și polonezul Miroslaw Baum.
În celălalt meci al grupei, Spania va înfrunta Croația (Mannheim, 21:30).
În următoarele meciuri, România va întâlni Spania (14 ianuarie) și Croația (16 ianuarie). Spania este vicecampioana europeană din 2022, Austria a învins România în ambele meciuri din preliminarii, cu 36-32 și 35-30, iar Croația a fost vicecampioană în 2020. Spania a cucerit două titluri continentale, în 2018 și 2020.
Primele două clasate din fiecare grupă se califică în grupele principale.
România nu se mai calificase la un Campionat European din 1996, când se clasa pe locul 9, iar la tragerea la sorți a făcut parte din a patra urnă valorică. Pentru România este doar a treia participare la Campionatul European, la prima (1994) încheind pe locul 11.
AGERPRES