Tânără în COMĂ după ce motocicleta pe care o conducea a fost lovită în plin de o maşină

motociclista
O femeie motociclist în vârstă de 34 de ani, din Slatina, a ajuns în comă la spital după ce, duminică seara, a fost lovită de un autoturism, în afara localităţii Bobiceşti, la intersecţia drumului DN 65 cu drumul judeţean DJ 644.
Potrivit poliţiştilor, şoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de 70 de ani, din Balş, nu i-a acordat prioritate de trecere femeii care se afla pe motocicletă, intrând în coliziune cu aceasta.„Polițiștii Serviciului Rutier Olt s-au deplasat la fața locului și din primele cercetări a reieșit faptul că un bărbat, de 70 de ani, din orașul Balș, in timp ce se deplasa pe Drumul Județean 644, la intersecția cu Drumul Național 65, la efectuarea virajului la stânga, nu ar fi respectat semnificația indicatorului OPRIRE, intrând în coliziune cu o motocicletă condusă regulamentar de o femeie, de 34 de ani, din municipiul Slatina”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.Femeia a fost transportată la spital, în comăConducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero.„Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a adăugat reprezentantul Poliţiei.
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:39 - Daniel Udrescu: Cele mai solide strategii profesionale nu se nasc din…
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News











