Prezent luni seară, la emisiunea „Reporter 24”, inspectorul școlar general al ISJ Olt, Victor Iacobescu, a dat vina pe lipsa comunicării dintre Educație și Sănătate. El a adăugat și că este vorba despre o lipsă de implicare a unor persoane.
„Parcă uneori relația Educației cu Sănătatea lipsește cu desăvârșire. Știu de cazul acelei școli. Chiar astăzi discutam cu domnul director, aveau 700 de teste, acum mai au 500 de teste. Reprezentanții cabinetului medical nu vor să se implice. Unii dintre dumnealor se gândiseră să și le facă chiar dânșii. Parcă suntem blestemați să trăim sub imperiul neimplicării, delăsării și sincer parcă sunt bucuros că noi, ca reprezntanți ai Educației nu suntem așa, dar mă doare faptul că profesorii, elevii și profesorii au de suferit din cauza neimplicării”, a declarat Victor Iacobescu.
Chiar dacă nu există norme metodologice, DSP a distribuit teste rapide în mai multe unități de învățământ din Olt.
„Și DSP a transmis teste rapide, în județ, dar noi nu avem baza legală să le folosim. Eu, ca profesor de română în baza a ce solicităm ca elevul sau un coleg să-și facă acel test”, a conchis Iacobescu.
Sursa: Realitatea de Olt