Autoritățile israeliene nu au comentat în legătură cu folosirea sau nu a fosforului alb în cursul actualelor ciocniri
Pe măsură ce conflictul din Israel escaladează, apar primele acuzații în ceea ce privește părțile implicate în conflict. Organizația Human Rights Watch (HRW) a acuzat joi Israelul că folosește fosfor alb în operațiunile militare din Gaza și Liban.
HRW afirmă că a verificat înregistrări video realizate marți și miercuri în care se văd "multiple explozii în aer de fosfor alb lansat de artilerie asupra portului din orașul Gaza și a două locații rurale de la frontiera dintre Israel și Liban".
Organizația adaugă că a stat de vorbă și cu martori.
Folosirea fosforului alb în Gaza, una din zonele cele mai dens populate ale lumii, amplifică riscurile pentru populația civilă și încalcă interdicția impusă de legislația umanitară internațională expunând civili la riscuri nenecesare, subliniază HRW într-un comunicat, citat de Agerpres.
"Folosirea fosforului alb în zone civile aglomerate creează un risc ridicat de arsuri insuportabile și suferințe pentru întreaga viață", a notat directoarea HRW pentru Orientul Mijlociu și Africa de nord, Lama Fakih.
Ierusalimul, victimă a războiului. De la milioane de turiști, la străzi pustii, magazine închise și terase goale VIDEO
Fosforul alb se aprinde când este expus la oxigenul din atmosferă și poate genera lumină, fum și căldură intensă de circa 815 grade Celsius, explică dpa.
"Pentru a evita rănirea civililor, Israelul trebuie să pună capăt utilizării fosforului alb în zone populate. Părțile dintr-un conflict trebuie să facă tot posibilul pentru a limita suferința civililor", a insistat responsabila HRW.
Autoritățile israeliene nu au comentat în legătură cu folosirea sau nu a fosforului alb în cursul actualelor ciocniri.
Utilizarea acestuia asupra oamenilor este interzisă din 1997 de Convenția de la Geneva.
Sursa: Newsinn