FEDERAŢIA NAŢIONALĂ MINE ENERGIE PROTESTEAZĂ MIERCURI, LA GUVERN, FAŢĂ DE NOUA LEGE A PENSIILOR
FEDERAŢIA NAŢIONALĂ MINE ENERGIE PROTESTEAZĂ MIERCURI, LA GUVERN, FAŢĂ DE NOUA LEGE A PENSIILOR
Protestatarii au cerut Guvernului în repetate rânduri să ia măsuri urgente
Federaţia Naţională Mine Energie, afiliată la CNS Cartel ALFA, organizează miercuri un miting de protest în faţa Guvernului Romaniei, în intervalul orar 11:00 - 13:00,pe fondul nemulţumirilor faţă de noua Lege a pensiilor.
"Minerii vor protesta faţă de noua lege a pensiilor publice, care a afectat în mod negativ cele mai vulnerabile categorii de pensionari. Aceştia vor atrage atenţia asupra pierderilor financiare semnificative suferite de cei care au muncit în condiţii grele şi periculoase, ca urmare a unor indexări insuficiente şi a eliminării beneficiilor pentru cei care au contribuit suplimentar. Noua lege a pensiilor a determinat o scădere a veniturilor pentru cei care au lucrat în condiţii speciale, mulţi dintre aceştia confruntându-se cu pensii reduse drastic, în unele cazuri cu până la 50%", se arată într-un comunicat al sindicaliştilor.
Potrivit sursei citate, minerii, energeticienii şi alte categorii profesionale afectate au cerut Guvernului în repetate rânduri să ia măsuri urgente pentru corectarea acestor inechităţi şi pentru a proteja drepturile celor care au muncit în condiţii dificile.
AGERPRES
Citește și:
- 12:02 - Cruzime fără margini în Olt. Doi indivizi sunt cercetaţi după ce au legat un câine de un copac și l-au lăsat să moară
- 11:56 - Vreme rece, precipitații mixte și vânt puternic, până sâmbătă dimineață. Avertismentul meteorologilor
- 10:24 - Ministrul Justiției, despre numirea șefilor parchetelor de către Nicușor Dan: „La capătul acestui drum nu sunt mize personale, nume sau orgolii”
- 09:53 - Cum va fi vremea de Paște? Prognoză specială de la meteorologul ANM Radu Ilea
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News











