SALVAMONT: APROAPE 30 DE PERSOANE, SALVATE ÎN DECURSUL A 24 DE ORE

SALVAMONT: APROAPE 30 DE PERSOANE, SALVATE ÎN DECURSUL A 24 DE ORE
Dispeceratul Naţional a primit 29 de apeluri
Aproape 30 de persoane au fost salvate de pe munte în decursul a 24 de ore, a anunţat, marţi, Salvamont România.
Dispeceratul Naţional a primit 29 de apeluri, prin care s-a solicitat intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor.
Cele mai multe solicitări (7 apeluri) au ajuns la Salvamont Braşov, Salvamont Sinaia (6 apeluri) şi Salvamont Maramureş (5 apeluri).
15 dintre persoanele salvate au fost predate serviciului de ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital.
Salvamont anunță că a mai primit 27 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile.
Administrația Națională de Meteorologie a avertizat, luni, că riscul de producere a avalanşelor este unul însemnat, de gradul 3 pe o scară de la 1 la 5, până pe 25 decembrie (ora 20:00), în zonele înalte din Munţii Făgăraş şi Bucegi.
În zona montană, va continua să ningă, iar vântul va sufla cu putere
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:31 - Decizie fără precedent în Ungaria! Deputații și-au tăiat salariile cu 40%, iar votul a fost unanim
- 20:16 - Christian Eriksen a luat o decizie după noul incident care a șocat lumea fotbalului: „Mă concentrez pe familie și recuperare”
- 19:20 - Alertă meteo pentru 9 iunie 2026! Furtuni, vijelii și grindină în mai multe regiuni. Unde se ating 32 de grade
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














