Tenismenul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, s-a calificat în semifinalele turneului Australian Open, după ce l-a învins în patru seturi, 7-6 (7/3), 4-6, 6-2, 6-3, pe americanul Taylor Fritz (locul 12 ATP), la capătul unui meci care a durat trei ore și 45 de minute, marți, la Melbourne Park.
"Nole" a acces cu această ocazie pentru a unsprezecea oară în cariera în penultimul act al competiției de la antipozi, unde deține recordul de trofee cucerite (10), egalându-l pe australianul Jack Crawford într-o ierarhie dominată de elvețianul Roger Federer, cu 15 prezențe în semifinale la Australian Open
În vârstă de 36 de ani, campionul sârb s-a calificat, totodată, pentru a 48-a oară în "careul de ași" al unui turneu de Grand Slam.
El îl va înfrunta vineri pentru un loc în finală pe câștigătorul meciului dintre italianul Jannik Sinner și rusul Andrei Rublev, ocupanții locurilor 4, respectiv 5 în clasamentul mondial, care se vor întâlni la rândul lor marți.
AGERPRES