Actualitate· 2 min citire

30% din angajații Alro ies la pensie, în următorii 10 ani

img_8976

img_8976

Scris de Ionut Jifcu Publicat: 23 ian. 2019, 14:15

Aproximativ 30% din angajații Alro Slatina vor ieși la pensie, în următorii cinci ani, iar integrarea în câmpul muncii de personal nou este dificilă, potrivit reprezentanților companiei, din cauza lipsei forței de muncă specializate.

Directorul general al Alro Slatina, Gheorghe Dobra, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că este vorba despre 700 de angajați, cei mai mulți provenind din producție.

„Avem o situație și chiar ieri am analizat-o. În cinci ani, avem un potențial de pierdere prin pensionare 700 de angajați, cam 30 la sută din personal, din care 450 de muncitori, tesa și management - o sută și ceva, iar maiștrii vreo 50. Pierdem și vreo patruzeci de electricieni, numai anul acesta, lăcătuși - douăzeci și ceva. Nu vor pleca toți odată”, a afirmat Dobra.

El s-a declarat îngrijorat de această situație, adăugând că este dificilă integrarea în câmpul muncii a absolvenților de școală profesională sau de învățământ dual.

„Ne îngrijorează foarte mult acest lucru. Noi am început învățământul dual, s-a dezvoltat colaborarea pentru școala profesională, am fost promotori, dar gândiți-vă că pentru un elev de 18 ani, la învățământul dual sau la școala profesională, trebuie destul de mult timp ca să poți să-l înveți. Apoi, intervine complexitatea utilajelor ș a echipamentelor, care este din ce în ce mai mare”, a mai spus directorul general Alro.

Dobra a mai arătat că mult dintre meseriile de care Alro are nevoie nu mai sunt pe piață.

„Sunt și meserii care nu mai sunt în piață. Spre exemplu, ne pleacă 15 sudori, cred că sunt jumătate din câți avem, și nu mai sunt. Este o schimbare a nomenclatorului de meserii și este din ce în ce mai greu de asigurat”, a conchis Gheorghe Dobra.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate