Doi angajați ai Alro Slatina, unul în vârstă de 33 de ani și celălalt de 53 de ani, sunt în stare gravă, în urma unui accident de muncă petrecut luni.
Cei doi muncitori au fost surprinși de un incendiu, în timp ce secționau co conductă, la înălțime, unul dintre ei sărind de la înălțimea de 3,5 metri.
Bărbații sunt la Secția Anestezie Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Slatina și urmează să fie transferați la un spital din Capitală.
În acest caz, polițiștii au deschis o anchetă.
„În această dupa-amiază, am fost sesizati prin SNUAU 112 despre faptul că la o societate din municipiul Slatina a avut loc un accident de munca, în urma căruia două persoane au suferit leziuni. Cei doi angajați au fost transportați la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri medicale. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.