500 de angajați de la ALRO, ALRO Extrusion și Vimetco Extusion au luat parte la un miting organizat în faza uzinei de aluminiu. Alături de liderii de sindicat, oamenii au cerut salarii mai mari, corespunzătoare condițiilor grele de muncă și prețurilor în continuă creștere. Sindicaliștii au înregistrat conflictul de muncă și la ITM și așteaptă să fie chemați la negocieri.

„Fără noi, tot săraci ați fi și voi!”, „Voi îmbuibați, noi sacrificați!”, a fost doar câteva din mesajele dure afișate de sutele de angajați ai ALRO, care au luat parte la protestul organizat la poarta uzinei. Nemulțumiți de nivelul de salarizare și de faptul că patronatul nu a acceptat creșterea salarială solicitată, oferind doar jumătate din aceasta, adică 400 de lei pe lună, oamenii au scandat împotriva conducerii.

Traian Gogiu (FOTO) este angajatul uzinei de la vârsta de 18 ani, iar în ultimii ani și-a adus și fiul să lucreze aici. Sperau amândoi la salarii decente, pentru munca grea pe care o fac în fiecare zi. Astăzi sunt însă foarte dezamăgiți. Fiul are un salariu de 1.600 de lei, cu tot cu ore sumplimentare și ore de noapte.

 

Liderii de sindicat speră ca în urma acțiunii de protest de astăzi patronatul să regândească strategia de creștere a salariilor. „Astăzi ne strigăm suferinţa şi faptul că oamenii care ne conduc îşi bat joc de noi oferindu-ne suma de şapte lei pe zi. Aşa cum am declarat în repetate rânduri, o jumătate de pâine, doi cartofi şi două fire de ceapă nu pot mulţumi familiile noastre. Astăzi, taxele, impozitele, preţurile, peste tot cresc iar aceşti oameni muncesc ca să pot să trăiască decent, iar ei sunt batjocoriţi de conducere şi de cei care negociază contractul colectiv de muncă”, a spus Constantin Popescu, vicepreședintele Federației Sindicatelor din Metalurgia Neferoasă

Sindicaliștii au înregistrat conflictul și la Inspectoratul Teritorial de Muncă și așteaptă să fie chemați la negocieri. „Am înregistrat la nivelul ITM Olt acest conflict de muncă. Urmează să purtăm negocieri care vor fi arbitate de către reprezentanţii ITM. Până în acest moment, nu am ajuns la un consens, nici măcar nu s-a stabilit o dată a negocierilor. Conducerea Alro Slatina a refuzat în mod sistematic şi a trimis un răspuns prin care a înţeles să ameninţe liderii de sindicat cu imputarea tuturor pierderilor pe care le vor avea, în cazul opririi voluntare a lucrului”, a declarat preşedintele Cartel Alfa Olt, Cristel Ioţu. 

Dacă salariile nu vor fi majorate conform propunerilor sindicatelor, oamenii amenință că vor opri în totalitate lucrul.

Articolul precedentCe au găsit poliţiştii la PERCHEZIŢII. Zeci de mii de pachete de ţigări şi patru autoturisme, ridicate de la contrabandiştii din Olt şi Argeş
Articolul următorOlt: Terenuri și clădiri din patru localități traversate de Drumul Expres, expropriate săptămâna viitoare