De la ora 11:00 vor intra la discuții reprezentanții asociațiilor crescătorilor de bovine
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, se va întâlni marți cu reprezentanții asociațiilor de fermieri din sectorul zootehnic și cu cei ai procesatorilor pentru a analiza măsurile de sprijin aferente anului 2024, precum și soluțiile la problemele pe care le întâmpină aceste sectoare.
Astfel, începând cu ora 11:00, vor intra la discuții reprezentanții asociațiilor crescătorilor de bovine, de la 14:00 cei care reprezintă sectorul de porc și pasăre, iar de la ora 16:00 sunt așteptați procesatorii din industria alimentară, respectiv organizații patronale reprezentative din sectoarele morărit și panificație, procesarea cărnii și a laptelui.
Luni, ministrul Agriculturii a avut o primă întâlnire cu fermierii și asociațiile reprezentative din sectorul ovine și caprine și cu cei din sectorul vegetal, care s-a încheiat cu un proces verbal prin care s-au agreat 13 solicitări venite din partea asociațiilor.
Discuțiile cu reprezentanții comercianților și procesatorilor pentru a analiza rezultatele măsurii de plafonare a adaosului comercial la alimentele de bază care trebuiau să aibă loc tot luni au fost amânate pentru miercuri dimineața.
AGERPRES