Gogonelele murate pentru iarnă sunt delicioase și pot fi folosite ca garnitură pentru friptură
Gogonelele murate pentru iarnă sunt delicioase și pot fi folosite ca garnitură pentru friptură. Dacă nu le-ai pregătit până acum este momentul să o faci acum, întrucât nu ai nevoie nici de mult timp și nici de multe ingrediente.
Pentru a pregăti cele mai bune gogonele murate pentru iarnă este musai să alegi unele ferme și netede, fără urme de lovituri ori alte fisuri, scrie Click pentru femei.
Ingrediente necesare pentru gogonele murate pentru iarnă: - 2,5 kilograme de gogonele - doi morcovi - 500 de grame de conopidă desfăcută buchețele - patru linguri de sare grunjoasă - o tulpină de hrean - o jumătate de tulpină de mărar uscat - patru foi de dafin - opt căței de usturoi - o lingură de boabe de piper - o lingură de boabe de muștar.
Mod de preparare gogonele murate pentru iarnă:
Sterilizează bine borcanele în care urmează să pui murăturile, iar apo spală bine gogonelele. Nu le folosi pe cele lovite ori stricate, deoarece există riscul să se strice toate.
Curăță morcovii și usturoiul, taie morcovii rondele, curăță hreanul și taie totul în patru, pe lungime.
Pune cei trei litir de apă cu patru linguri de sare la foc, iar când a dat în clocot las-o deoparte.
Așază pe fundul borcanului tulpini de mărar rupte și frunze de țelină, iar apoi așază gogonelele cu buchețelele de conopidă și frunze de țelină.
Toarnă saramura fierbinte pentru gogonele, iar apoi sigilează-le bine cu un capac ori cu o folie de celofan.
Depozitează borcanele într-un loc întunecos și răcoros.