Potrivit noilor reglementări,
”(5) Pentru a beneficia de drepturile cuvenite din cadrul sistemului public de pensii, beneficiarii drepturilor bănești acordate de casele teritoriale de pensii stabiliți pe teritoriul altor state, denumiți în continuare beneficiari nerezidenți, au obligația de a transmite semestrial, până cel târziu la data de 31 martie, respectiv până la data de 30 septembrie ale fiecărui an, un certificat de viață.
(6) în vederea aplicării prevederilor alin. (5), casa teritorială de pensii competentă emite și transmite, la adresa de domiciliu sau de ședere permanentă, după caz, până la data de 31 decembrie, respectiv 30 iunie, un exemplar al certificatului de viață, completat cu detaliile referitoare la beneficiarul nerezident”, se arată în noua Lege a pensiilor.
„Confirmarea existenței beneficiarilor nerezidenți aflați în plată: pentru a beneficia de drepturile cuvenite din cadrul sistemului public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, beneficiarii nerezidenți aflați în plată au obligația de a transmite anual, până cel târziu la data de 31 decembrie a fiecărui an, un certificat de viață.
În situația în care un pensionar nu transmite certificatul de viață în termenul indicat, in se suspendă plata drepturilor de pensie începând cu data ulterioră.