Circa 120 de angajaţi ai Spitalului Slatina, testaţi pentru coronavirus

Circa 120 de angajaţi ai Spitalului Slatina, testaţi pentru coronavirus
Pe lângă personalul Secţiei Boli Infecţioase, au fost testaţi şi alţi angajaţi ai Spitalului Slatina
Aproximativ 120 de angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina au fost testaţi pentru coronavirus, în ultima lună, potrivit managerului unităţii medicale, Cătălin Rotea.
Rotea a declarat că, pe lângă personalul Secţiei Boli Infecţioase, au fost testaţi şi alţi angajaţi ai Spitalului Slatina.
„Noi am început, separat, să testăm o parte din personal. În spitalul nostru, primul caz confirmat de COVID a fost internat pe 31 martie, deci avem aproape 50 de zile de când tratăm, ajungând astăzi la 28 de pacienţi internaţi, confirmaţi cu coronavirus. Am testat tot personalul de la Boli Infecţioase, 34 de persoane care au ieşit negative, din fericire. Am mai testat circa 70 de angajaţi ai spitalului din prima linie, din Unitatea de Primiri Urgenţe, din Anestezie Terapie Intensivă, Neonatologie, Neurologie, Cardiologie, doar anumite persoane care la un moment dat au avut contact cu cineva cu COVID-19. Din fericire, poate e cea mai bună veste pe care am primit-o în această pandemie, toate probele acestor aproape 120 de angajaţi au ieşit negative, ceea ce este un lucru extraordinar de bun”, a explicat Cătălin Rotea.
El a adăugat că întregul personal al SJU Slatina va fi testat, după operaţionalizarea laboratorului modular de biologie moleculară.
„Vom continua testarea personalului şi în următoarea perioadă, iar atunci când vom instala laboratorul, vom testa toţi pacienţii cu afecţiuni respiratorii. Răspunsul va veni în câteva ore şi vom şti unde să-i internăm. Dar, vom merge spre testarea întregului personal, nu numai celui medical, din SJU Slatina”, a conchis Rotea.
Citește și:
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News











